Călin Popescu Tăriceanu dă de pământ cu Laura Codruța Kovesi. De ce nu o vrea la Parchetul European

de: Ana Chivu
09 07. 2019

Tăriceanu lansează un avertisment tăios. Președintele Senatului nu o vrea pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul European. Ce mesaj, care o vizează pe fosta șefă DNA, a postat acesta în mediul online?

De ce Tăriceanu nu o vrea pe Kovesi la Parchetul European?

Călin Popescu Tăriceanu se dezlănțuie și dă cărțile pe față în privința posibilului rol al Laurei Codruța Kovesi la Parchetul European. Președintele Senatului susține că dacă fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție ar bloca accesul României la fonduri europene. Acest lucru s-ar întâmpla în cadrul derulării unor anchete care s-ar întinde pe ani buni. „Constatare: ca de obicei, în politica europeană ne ducem, din păcate, după fentă. După împărțirea marilor posturi europene strict între patru state din Vest, cu Germania și Franța în frunte, am văzut chipuri fericite, la noi, de faptul că asta ar maximiza, în compensație, șansele de a avea postul de procuror șef european pentru Laura Kovesi”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, într-un mesaj postata pe o rețea de socializare.

De asemenea, Tăriceanu a subliniat faptul că nu i se pare că Vestul ar fi interesat în a acorda compensații Estului, iar că acest lucru ar trebui să ne facă să „ne punem serios întrebarea dacă un asemenea post – presupunând că l-am obține – nu e, de fapt, un măr otrăvit.”

De ce nu o vrea Călin Popescu Tăriceanu pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul European?

Numirea lui Kovesi la Parchetul European

Comisarul european pentru justiție a declarat, în cursul zilei de vineri, la Consiliul JAI, că procesul selecției trebuie să fie unul transparent. De asemenea, a susținut că nu poate să prezică un rezultat. „Cred că autoritărțile Române ar trebuie să își pună această întrebare.

Eu nu vreau să comentez asupra acestei teme. Doamna Kovesi este unul dintre cei trei candidați propuși de o comisie de experți. Parlamentul European și statele membre vor trebui să continue procesul într-un poces transparent. Trebuie să găsim cel mai bun procuror șef al Parchetului European.”