Calendar școlar 2019 – 2020. Când au elevii vacanțe și când sunt programate examenele și evaluările

de: Ana Chivu
04 06. 2019

Calendarul anului școlar arată în ce perioadă vor avea elevii de a VIII-a vacanțe, dar și când vor trece prin primele evaluări importante. Sfârșitul claselor de gimnaziu aduce primul examen susținut de aceștia, Evaluarea Națonală.

Calendar școlar 2019-2020: vacanțe și evaluări naționale

Ministerul Educației Naționale a publicat structura nouă a anului școlar 2019-2020, în Monitorul Oficial. Iată care sunt modificările aduse și pe ce date vor susține elevii evaluările naționale! Calendarul arată că elevii claselor a VIII-a vor termina orele de curs pe data de 5 iunie 2020, iar cei din clasele a XII-a și XIII-a, pe 29 mai 2020. O altă modificare în structura anului școlar o reprezintă faptul că vacanța din sezonul rece va veni mai devreme decât până acum, la fel și în cazul vacanței intersemestriale.

De asemenea, se indică și anumite excepții, prin ordinul Ministerului Educației Naționale, care prevede:
– pentru elevii clasei a VIII-a, anul școlar 2019-2020 are 34 de săptămâni și se încheie pe 5 iunie.
– pentru clasele de liceu- filiera tehnologică și profesională, anul are 37 de săptămâni.
– clasele a XII-a și XIII-a au în componență 33 de săptămâni.

Structură școlară pentru anul 2029-2020

Structura anului școlar 2019-2020

Semestrul I
9 septembrie 2019 -20 decembrie 2019 (Cursuri)
26 octombrie 2019- 03 noiembrie 2019 (Vacanță de iarnă pentru grădinițe, clasele pregătitoare și clasele primare)
21 decembrie 2019 (sâmbătă) – 12 ianuarie 2020 (duminică) (Vacanța de iarnă și intersemestrială)

Semestrul II
13 ianuarie 2020 – 3 aprilie 2020 (Cursuri)
4 aprilie – 21 aprilie 2020 (Vacanță de primăvară)
22 aprilie 2020 – 12 iunie 2020 (Cursuri)

„Şcoala altfel”

Programul „Şcoala altfel” ocupă și ea o săptămână importantă în calendarul școlar. Aceasta durează 5 zile, alături de cele două de weekend și poate fi derulat în perioada 7 ocombrie 2019- 29 mai 2020, pe baza planificării care rămâne la decizia școlilor. „Conținutul reprezintă răspunsul la o parte din provocările semnalate într-un proces de consultare, analiză și dezbatere publică la care au participat peste 1.500 de persoane și 50 de organizații. Acest ghid a fost scris în conformitate cu metodologia de organizare a programului național „Școala altfel” (aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.034/2016), însă respectarea recomandărilor acestui ghid nu este obligatorie și nu reprezintă obiectul evaluării de calitate, decât în măsura suprapunerilor cu documentele normative aflate în vigoare”, arată site-ul oficial al Ministerului Educației.

„În elaborarea acestui ghid au fost utilizate rezultatele procesului de consultare, analiză și dezbatere publică organizat în cadrul proiectului Educația nonformală. TOT Educație! derulat de Fundația Noi Orizonturi și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acesta este un material cu licență deschisă (CC), poate fi utilizat liber, reutilizat și redistribuit de către oricine, în condițiile menționării sursei.”