Calendar ortodox septembrie 2024. Care sunt cele două mari sărbători din această lună

de: Ștefan R. Apostol
01 09. 2024

Calendar ortodox septembrie 2024. De astăzi am intrat în cea de-a noua lună a acestui an, iar din punct de vedere al Sărbătorilor Creștine, aflăm că și în această lună vor fi cel puțin două mari evenimente.

Calendar ortodox septembrie 2024. Sărbătorile pentru septembrie 2024

Ca în fiecare an, inclusiv în 2024 am avut partte de sărbătorile regăsite în Calendarul Ortodox. Au trecut deja 8 luni din acest an, iar din acest punct de vedere, inclusiv în această lună a 9-a vom avea de prăznuit.

În afară de zilele de zilele de Duminică, când sunt oricum prăznuiți anumiți sfinți, la fel și în timpul săptămânii, în acest an creștinii ortodocși vor avea parte de cel puțin 3 evenimente extrem de importante.

Astăzi, pe 1 septembrie, conform datelor din Calendarul ortodox septembrie 2024, s-a prăznuit Noul An Bisericesc, precum și pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, aesta fiind cel care propunea numărarea anilor de la momentul Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Următorul eveniment important va avea loc pe data de 8 septembrie, o sărbătoare extrem de importantă, iar al doilea pe data de 14 septembrie, care va pica într-o zi de sâmbătă, și este poate una din cele mai mari sărbători a acestei luni.

Pe 8 septembrie prăznuim Nașterea Maicii Domnului

Considerată a fi o Sărbătoare Creștină de căpătâi, pe 8 septembrie este Nașterea Sfintei Fecioare Maria, o zi prăznuită în majoritatea Bisericilor Ortodoxe Orientale și toate Bisericile Ortodoxe Răsăritene.

Nașterea Maicii Domnului

În popor, ziua de 8 septembrie mai este cunoscută și ca Ziua de Sfântă Mărie Mică, având în vedere că pe 15 august am prăznuit Adormirea Maicii Domnului.

Pe 14 septembrie este Înălțarea Sfintei Cruci

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci Prețioase și Dătătoare de Viață este celebrată în fiecare an pe 14 septembrie. Sărbătoarea comemorează găsirea Adevăratei Cruci a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin.

Înălțarea Sfintei Cruci

În anul 326, conform canoanelor bisericești, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim pentru a venera locurile sfinte și pentru a găsi locul Sfântului Mormânt și al Crucii.

Bazându-se pe tradiția orală a credincioșilor, Sfânta Elena a găsit prețioasa Cruce împreună cu crucile celor doi tâlhari răstigniți împreună cu Iisus Hristos.

Tot din datele din Calendarul ortodox pentru anul în curs, mai aflăm că în luna următoare vor fi cel puținj trei mari sărăbători pe care le vor ține toți creștinii ortodocși de peste tot, în lume.