Calendar ortodox. Ce sfântă este sărbătorită astăzi. Multe femei îi poartă numele
Marţi, 29 octombrie, e mare sărbătoare în calendarul ortodox. Creştinii o pomenesc pe Sfânta Muceniţă Anastasia. Aceasta a trăit în vremea împăraților pagâni Deciu (249-253) și Valerian (253-260). A rămas orfană de ambii părinți la vârsta de trei ani. A fost luată spre creștere de stareța unei mănăstiri de lângă Roma, care se numea Sofia. Sfânta Anastasia s-a făcut vestită printre creștini datorită frumuseții duhovnicești, iar printre păgâni, datorită frumuseții trupești.
Ce sfânt se sărbătorește astăzi, conform calendarului creștin ortodox
Originară din Roma, tânără fiind s-a dedicată slujirii lui Hristos, într-o comunitate monastică condusă de o bătrână pe nume Sofia, care o și crescuse. A fost denunțată înaintea prefectului Romei că refuză să aducă jertfe zeilor păgâni și că se închină „Celui răstignit”. Adusă la judecată, a refuzat să-și lepede credința, încât a fost dată la chinuri și decapitată.
“Era romană de neam, tânăra fiind şi locuind într-o mănăstire. Această mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală de faţă a fost bătută cu palme peste obraz şi au întins-o pe jăratic cu foc, apoi au bătut-o cu toiege. Apoi spânzurând-o pe lemn au strâns-o cu vârteje de munci şi au străpuns-o cu ţepi ascuţite. Şi iarăşi spânzurând-o, au strujit-o peste tot trupul, i-au tăiat sănii, i-au smuls unghiile, i-au tăiat mâinile, picioarele şi limba; apoi i-au scos măselele şi dintîi şi i-au tăiat capul”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
A căzut în grațiile guvernatorului Probus
Guvernatorul păgân Probus, auzind de frumusețea ei, a trimis soldați la mănăstirea în care aceasta viețuia, ca să o aducă pe Anastasia înaintea lui. Adusă înaintea guvernatorului, ea și-a declarat credința în Hristos. Guvernatorul a încercat mai întai să o ademenească pe Anastasia, căci dorea să o ia de soție, apoi a trecut la sinistre amenințări. Însă, mucenița a răspuns:
„Gata sunt să mor pentru Dumnezeul meu nu doar o dată, ci și de sute de ori, de este cu putință.”
Monahia Anastasia a fost supusă multor chinuri
Monahia Anastasia a fost supusă multor chinuri: i s-au tăiat sânii și limba, iar în cele din urmă a fost omorâtă prin decapitare în afara cetății. În Mănăstirea Grigoriu se păstrează gambele, talpa stângă, mâna dreaptă a moaștelor Sfintei Anastasia Romana. Numele Anastasia înseamnă înviere. Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Anastasia Romana este pomenit în Glasul 4.
„Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre”
Sărbătorită alături de alți sfinți
Trebuie să știm că pe 29 octombrie mai facem pomenirea: Sfântului Cuvios Avraamie și a Mariei, nepoata sa; Sfântului Mucenic Chiril; Sfinților Mucenici Min și Mineu; Sfântului Sava Stratilatul; Sfintei Cuvioase Ana; Sfintei Mucenițe Melitina; Sfântului Sfințit Mucenic Atanasie.