Calendar ortodox, 2 octombrie. Ce nu trebuie să faci astăzi, sub nicio formă
Calendar ortodox, 2 octombrie 2020. E sărbătoare deosebită astăzi! Iată ce trebuie să faci azi să scapi de vrăji și blesteme. Astfel, românii prăznuiesc vineri un mare sfânt, apărător de vrăji și blesteme.
Calendar ortodox, 2 octombrie 2020
Astăzi este prăznuit unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății, și anume, sfântul Ciprian. El este un mare făcător de minuni, care izbăvește de vrăji și blesteme. Iar atunci când nimic nu-ți merge bine în viață, e posibil ca la mijloc să fie vorba despre o lucrare diavolească. acum este momentul să te rogi acestui mare sfânt pentru a dezlega orice lucru necurat.
Sfântul Ciprian, în calendarul ortodox pe 2 octombrie
Creștinii ortodocși îș sărbătoresc pe 2 octombrie pe Sfântul Ciprian. El este cunoscut drept cel care poate alunga farmecele prin rugăciune și a trăit în timpul împăratului Dioclețian și a fost un vrăjitor, filosof și slujitor al zeului păgând Apolo. De menționat este și că Sfântul Ciprian a fost originar din Antiohia Siriei, conform crestinortodox.ro.
Faptele sale care au fost notabile au avut legătură cu povestea de dragoste dintre Aglaid, un tânăr păgân și Iustina, o femeie cu credință în Dumnezeu. Pentru că Aglaid a vrut să o ia de soție, dar era constant respins de către fecioară, acest tânăr a apelat la vrăjitorul Ciprian. Acesta din urmă a trimis la Iustina diavoli pentru a-i stârni pofta trupească pentru Aglaid, însă fără rezultat. Vrăjile sale au fost alungate cu rugăciuni, post și semnul Sfintei Cruci de către Iustina.
După aceste fapte, Sfântul Ciprian a recunoscut puterea Domnului și s-a botezat. Apoi, el a fost hirotonit ca preot, iar mai apoi a devenit episcop în Cartagina. Acesta a murit martir, pe 2 octombrie 304, împreună cu Sfânta Iustina.
Astfel, românii cinstesc memoria Sfântului Ciprian, iar moaștele sale se regăsesc în Biserica ce îi poartă numele. Aici se află mâna dreaptă a Sfântului, care este cunoscut pentru puterea de a înlătura farmecele și vrăjile. În plus, mâna dreaptă a Sfântului Ciprian este renumită ca fiind făcătoare de minuni.
Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian
”Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Tie. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-si dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești. Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele). Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.”