Câinele tău îi linge des pe oamenii cunoscuți? Motivul este mai profund decât credeai, de fapt
Te-ai întrebat vreodată de ce câinele tău îi linge des pe oamenii cunoscuți? Specialiștii în comportamentul canin au analizat gestul și au câteva teorii interesante despre semnificația sa. Ce vrea animalul să transmită în acele momente.
Ce vor să transmită câinii
Este un gest pe care mulți câini îl fac și care este perceput destul de diferit de oameni. În timp ce unii se bucură din plin de momente, considerând că este modul în care patrupezii își manifestă dragostea, alții se feresc, din teamă ca saliva animalului să nu conțină bacterii sau virusuri ce i-ar putea îmbolnăvi.
Acest comportament a fost studiat de specialiști. Cu toate că nu pot oferi o explicație sigură, există câteva teorii.
O variantă luată în calcul de cercetători este aceea că atunci când își ling stăpânul sau persoane pe care le cunosc, câinii salută sau încearcă să le câștige atenția.
„Este, în esență, un comportament social care provine din istoria lor evolutivă. Este un salut și poate fi luat ca un compliment.”, spune dr. Emily Blackwell, lector în comportamentul și bunăstarea animalelor de companie la Universitatea din Bristol.
Te-ar putea interesa și: Ce visează pisicile și câinii, de fapt. Descoperirea uimitoare făcută de oamenii de știință
Explicațiile specialiștilor
Gestul nu este însă unul nou. Vorbim despre un comportament instinctiv ce avea o cu totul altă semnificație.
„Cățeii au învățat, în general, să-și lingă mama pentru a o saluta și, de asemenea, să o încurajeze să ia mâncare. Mama va regurgita apoi material pentru ca puiul să le mănânce”, spune Blackwell.
În esență, linsul este un gest social, pe care câinele îl face în semn de salut.
Patrupezii se folosesc de nas și gură, în principal, pentru a aduna informații despre locul și persoanele din apropierea lor.
S-a observat că gestul este mai des întâlnit la animalele tinere, mai ales la pui, fiind însoțit de alte mișcări ale corpului ce transmit fericire și entuziasm.
Este, fără doar și poate, și o dovadă de afecțiune. De fiecare dată când o face, câinele tău îți transmite că vrea atenție, așa că nu ar strica să iei o pauză de la activitățile tale și să te joci puțin cu animalul de companie.
Te-ar putea interesa și: Greșelile care-l afectează pe câinele tău. Ce să nu îi mai spui vreodată să facă