Cadoul inedit pe care George Simion i l-a făcut Papei Francisc. Liderul AUR l-a impresionat pe suveranul pontif

de: Rosu Ioana
18 12. 2023

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a participat în acest sfârșit de săptămână la un eveniment politic organizat în Italia de partidul Fratelli d’Italia, condus de prim-ministrul italian Giorgia Meloni. Acesta s-a întâlnit și cu Papa Francisc, pe care l-a impresionat cu un cadou puternic semnificativ. La ce s-a gândit George Simion?

George Simion, prezent în Italia alături de conservatori

În cadrul evenimentului intitulat „Europa pe care trebuie să o apărăm: motivele conservatorilor împotriva superstatului european”, George Simion a adresat un apel celor peste zece mii de conservatori europeni prezenți la Roma.

În discursul său, liderul AUR a declarat cu încredere că partidul său va câștiga următoarele alegeri europene din România și a subliniat importanța colaborării cu românii din diaspora, în special cei din Italia.

George Simion a criticat actuala șefă a Comisiei Europene, subliniind că nu este un model politic și a pledat pentru o reconectare la rădăcinile latine și creștine ale Europei.

„Putem câștiga, cu siguranță, împreună cu românii care trăiesc în Italia. Împreună trebuie să fim mândri că suntem latini și trebuie să redăm gloria civilizației noastre. Europa are rădăcini latine și rădăcini creștine. Europa noastră este plină de bogăție și atât de multă frumusețe.

Modelul nostru politic nu este Romano Prodi, nu este Elly Schlein, nu este Frans Timmermans, nu este Ursula von der Leyen.

Împreună cu liderul vostru, care este leoaica Europei, împreună cu guvernul dumneavoastră, vrem să facem guvernul de centru-dreapta la Bruxelles și să câștigăm împreună toate bătăliile care vor veni”, a spus George Simion în discursul susținut.

CITEȘTE ȘI: Lovitură dură pentru George Simion. Tribunalul București a dat sentința, acum s-a aflat

George Simion, întâlnire grandioasă cu Papa Francisc

Pe lângă participarea la evenimentul politic, George Simion s-a întâlnit și cu Papa Francisc, având o audiență privată. Liderul AUR a dăruit Sfântului Părinte o sculptură realizată de artistul Balan Fanica din Tibucani, Neamț.

Sculptura, numită „Grădina Maicii Domnului”, este realizată din lemn de nuc și vita de vie patinat și simbolizează spațiul și spiritul românesc prin ideea de familie maternă și dragoste pentru aproape.

George Simion a publicat o poză cu Papa Francisc pe rețelele sociale, explicând semnificația pe care o are cadoul pe care el i l-a dăruit suveranului Pontif.

„Am dăruit Sfântului Părinte Francisc o sculptură în cadrul audienței private pe care am avut-o. Sculptorul Balan Fanica din Tibucani, Neamt, are 47 de ani și sculptează de când se știe.

Sculptura se numește Gradina Maicii Domnului realizata din lemn de nuc și vita de vie patinat. Ea reprezinta spațiu și spiritul Romanesc prin ideea de familie matern și dragoste pentru aproape.

Lucrarea este abstractizata prezentând mai mult esență dragostei materne decât forma în sine. Natura și ea e prezenta prin arbore care îmbrățișează tot!”, scrie George Simion pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI: Anunțul făcut de George Simion după un an de căsnicie. „Putem să începem să ne gândim la viitor”