Cabral, despre momentul critic din cariera lui. Cum a reuşit să îl enerveze pe Adrian Sârbu: „Bă, ăsta își bate joc de mine”
Cabral este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România. A avut un parcurs surprinzător de-a lungul anilor și a ajuns un om de succes. Într-un podcast celebru, vedeta a vorbit despre cum a reușit să devină unul dintre cei mai iubiți prezentatori TV, despre cine l-a sprijinit cel mai mult, dar și conflictul cu Adrian Sârbu.
Cabral, totul despre copilărie
Cabral se numără printre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România. Celebrul prezentator a cochetat și cu actoria, dar marea lui pasiune a fost televiziunea. A pornit de jos, dar acum se bucură de un succes răsunător și are o familie frumoasă.
În cadrul podcastului B&M cu Petcu și Zob, prezentatorul a dezvăluit cum a fost copilăria lui. În mod surprinzător, a mărturisit că nu s-a lovit deloc de critici, pentru că lumea era altfel atunci. Deși era un copil de culoare, cei din jur l-au acceptat.
La vremea Revoluției, avea doar 13 ani și reușise deja să se integreze printre ceilalți. S-a bucurat din plin de copilărie, a trăit-o la maximum și are numai amintiri plăcute din acea perioadă, alături de oameni pe care se putea baza.
Eu în Berceni am fost acasă, nu eram mulți mulatrii pe acolo, eram de-ai casei ăia care erau. Nu aveai parte de bullying.
„Dacă stau să fac o recapitulare a copilăriei mele, 99% dintre oameni au fost foarte mișto. Eram mulți copii cu cheia de gât, aveam independența asta de a decide ce facem, mama e la muncă, tata e la muncă, școala s-a terminat.
Te minunai pe unde ne întâlneai, mă întâlneam cu mama prin cine știe ce locuri. Aveam o gașcă și aveam valențe pozitive de la ideea de gașcă, aveai cumva o încredere în oamenii cu care pierdeai timp”, povestea prezentatorul.
Cine a fost mentorul lui Cabral
Cabral a dezvăluit și cine a fost persoana care l-a sprijinit mereu și l-a ambiționat să își dorească mereu mai mult. Vedeta a mărturisit că tatăl său vitreg, bărbatul cu care mama lui s-a recăsătorit, a participat activ la dezvoltarea sa ca om.
De la el a preluat pasiunea pentru sport, dar spune că relația lor a însemnat mai mult de atât. De la tatăl său vitreg a învățat să gândească eficient, să treacă peste cele mai grele încercări și să nu țină cont de părerile oamenilor răi.
„Tata, tatăl vitreg, da. El m-a dus la sport, cu el am făcut sport, dar sportul a fost o mică parte din ce mi-a dat el mie. M-a ajutat să îmi construiesc structura de gândire, să îmi dau seama cum să îmi decantez întâmplările din viață și să trec peste tot ce a însemnat rasism atunci”, mai povestește prezentatorul.
Cabral îi este recunoscător bărbatului pentru tot ce a făcut pentru el. Vedeta mărturisește că bunicul copiilor săi este acum un bătrânel liniștit, dar viața l-a pus greu la încercare.
A băut sodă caustică, a fost la un pas de moarte, dar sportul l-a ajutat să se repună pe picioare. Astfel, a preluat și el această pasiune de la el și a înțeles mai multe despre ce înseamnă un stil de viață sănătos.
De ce s-a supărat Adrian Sârbu pe Cabral
Cabral și-a început cariera la Antena 1, la o emisiune pentru șoferi, cu și despre mașini. Și-a dorit mai mult de la el și a făcut tot posibilul ca să evolueze, așa că a ajuns să colaboreze cu Acasă TV, unde a moderat propria lui emisiune.
Adrian Sârbu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune. Cabral a avut ocazia să colaboreze cu el, dar a refuzat oferta și așa a ajuns să intre într-un conflict de zile mari cu omul de afaceri, care nu se aștepta la o asemenea îndrăzneală din partea tânărului prezentator.
Cabral era foarte râvnit pentru aerul exotic pe care îl avea și așa a ajuns și în vizorul lui Adrian Sârbu. Când a refuzat oferta acestuia pentru a merge la acasă TV, l-a scos din minți pe celebrul om de televiziune, care era obișnuit să aibă parte de orice colaborare își dorea.
„La un moment dat m-am dus să mă văd cu el, mi-a zis direct ”Cât mă costă să vii la mine?”, eu i-am zis că nimic, i-am zis că nu am cum să vin la el. I-am zis ”Am promis cuiva că o să fac un sezon…”. Și vedeam pe fața omului cum trecea prin stări, prima stare ”Bă, asta e prost?”.
”Bă, ăsta își bate joc de mine”. Și mi-a zis ”De ce ai venit la întâlnire? Doar nu te chemam să fim prieteni”. S-a supărat. A luat-o personal, ”Tu vii la mine să îmi zici că nu vii la mine?”. S-a ridicat și a plecat, șoferul lui s-a uitat la mine direct ”Prost ești, l-ai enervat pe ăsta””, își amintește prezentatorul.