Buzăul, numit „Cel mai bun brand de oraş din Europa”. A reușit să întreacă chiar și Parisul
Miercuri seară, municipiul Buzău a câștigat a fost numit „Cel mai bun brand de oraș din Europa”. În finală a devastat Parisul în cadrul Galei „Transform Awards” desfășurată la Londra, potrivit primarului Constantin Toma.
Brandul municipiului Buzău a învins Paris
Brandul de oraș al municipiului Buzău a câștigat competiția cu cel al orașului Paris. Acesta a obținut aurul pentru cel mai bun brand de oraș din Europa în finala Galei „Transform Awards”. Municipiul Buzău a fost înscris la competiția europeană cu logo-ul „Buzău Oraș deschis”. Acesta fiind realizat de către Adrian Mironescu în anul 2018.
”Este un moment extraordinar care, iată, lansează Buzăul şi pe mapamond. Este cea mai importantă publicaţie din domeniu care ţine această competiţie peste tot in lume, la New York, Londra, Dubai şi Shanghai. Am început această poveste cu logo-ul în 2018 când a câştigat un tânăr de la Iasi, Adrian Mironescu care a lucrat cu noi pentru a defini un brand. Buzău oraş deschis viitorului, Buzău oraş deschis culturii, Buzău oraş deschis educaţiei, Buzău oraş deschis sportului, Buzău oraş deschis dezvoltării. Ne-am angajat pe un drum, să ducem Buzăul cât mai sus şi iată că sunt etape care se îndeplinesc, iar ceea ce s-a întâmplat în această seară este un moment extraordinar, care ne-a aşezat acolo undeva foarte sus şi lumea începe să ştie de noi atât din România cât şi din străinătate Vă mulţumesc pentru încredere! Un brand mare se face cu toţi buzoienii, chiar şi cei care m-au criticat. Este un rezultat extraordinar, sunt emoţionat, dar mă determină şi mai mult să merg pe acest drum”, a spus primarul Constantin Toma la finalul galei.
Cele mai atractive orașe din România
Majoritatea românilor care trăiesc la oraș sunt mulțumiți de orașul lor. Capitolele precum starea străzilor și sănătate sunt pe primele locuri în topul insatisfacțiilor. București este pe locul patru în topul orașelor care îi atrag pe români. De asemenea, are recorduri negative la capitolul poluare și siguranță.
Primul loc este ocupat de Cluj Napoca, pe locul doi este Timișoara, apoi Brașov. Cei mai puțini mulțumiți de orașele lor sunt cei din sudul țării, iar cel mai mulțumiți s-au declarat cei din regiunea centrală a țării. Orășenii cei mai satisfăcuți sunt cei din Cluj, Oradea, Alba Iulia, Brașov, Drobeta Turnu Severin, Timișoara, Sighișoara, Slatina și Iași.
Toate aceste orașe au peste 90% grad de satisfacție al locuitorilor. Cele mai importante probleme percepute de locuitori, la nivelul orașelor, sunt cele ale serviciilor de sănătate, poluare a aerului și infrastructura rutieră.