07 iun. 2022 | 18:08

Bula imobiliară din România: câte apartamente s-au vândut în mai 2022 față de anul trecut

Social
Bula imobiliară din România: câte apartamente s-au vândut în mai 2022 față de anul trecut
Romanii au inceput sa cumpere locuinte

Bula imobiliară din România se accentuează. Românii consideră că este timpul propice pentru cumpărarea unei case în această perioadă, în contextul scumpirilor din ultimul timp, dar și a războiului din Ucraina. Câte apartamente s-au vândut în mai 2022, comparativ cu anul trecut, vedeți în rândurile de mai jos.

Românii au început să își cumpere case. Câte locuințe s-au vândut luna trecută

Românii au început să facă achiziții imobiliare. Astfel, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna mai este cu 16.833 mai mare faţă de perioada asemănătoare a anului 2021, anunţă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). De asemenea, cele mai multe dintre tranzacțiile imobiliare s-au înregistrat în luna mai a anului 2022 în Bucureşti.

În plus, în luna mai 2022 au fost comercializate, la nivelul întregii ţări, 64.606 de imobile, cu 11.381 mai multe faţă de luna aprilie a aceluiași an, mai informează ANPCI.

Unde au fost vândute cele mai multe case

Cele mai multe vânzări de imobile s-au înregistrat, în luna mai 2022, în Bucureşti, unde s-au tranzacționat 12.919 de unități. Pe locul doi se regăsește Ilfov, unde s-au vândut 4.043 de case, în timp ce în Brașov  au fost tranzacționate 3.486 de proprietăți.

Judeţele din România unde s-au vândut cele mai puține imobile în aceeaşi perioadă sunt: Sălaj, cu 360 de proprietăți tranzacționate, Călăraşi, cu 425 şi Caraş Severin, unde s-au cumpărat sau s-au vândut doar 459 de locuințe.

Unde sunt cele mai multe ipoteci

De asemenea, numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna mai 2022, a fost de 26.373, cu 3.110 mai mare faţă de perioada similară a lui 2021. În plus, cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti, 7.529, Ilfov, 2.165 şi Timiş, 1.419. La polul opus se regăsesc judeţele Harghita, cu 42 de ipoteci, Sălaj, cu 48 şi Covasna, unde 91 de proprietăți au fost ipotecate.

Unde s-au vândut cele mai multe terenuri agricole

Pe de altă parte, conform ANCPI, judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a cincea lună a anului 2022 sunt Dolj – 687, Arad – 627 şi Buzău – 600.

Record de locuințe construite

Pe de altă parte, livrările de locuinţe pe parcursul anului trecut au stabilit un record absolut al pieţei rezidenţiale de după 1989, 72.522 de locuinţe fiind finalizate la nivelul întregii Românii, în creştere cu 7% faţă de volumul înregistrat în anul 2020, potrivit unei analize a Cushman & Wakefield Echinox.

2022, un an complicat din punct de vedere imobiliar

„2021 a fost un an record al pieţei rezidenţiale din perspectiva locuinţelor finalizate şi a faptului că majoritatea covârşitoare a acestora a fost absorbită în interval foarte scurt de clienţi.

2022 se prefigurează a fi un an mai complicat, atât pe fondul creşterii continue a preţurilor materialelor de construcţie şi a inflaţiei, ce a atins un nivel de 8,5% în luna februarie, cât şi a incertitudinii cauzate de războiul aflat în desfăşurare în Ucraina”, spunea cu ceva timp în urmă Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro