România „bananieră”: circul din Parlament când a fost votat bugetul ne-o arată așa
Florin Iordache, deputat PSD a avut un dialog nervos cu Florin Roman, deputat PNL, în Parlament, pe tema bugetului de stat pentru 2019. Florin Roman a luat cuvântul în plenul Parlamentului pentru a vorbi despre scandalul recent provocat de majorarea alocațiilor pentru copii, însă s-a ales cu o tăiere a microfonului.
Acesta a început să povestească cum s-a întâlnit în timp ce venea spre Parlament, cu o mamă, însă nu a apucat să spună prea multe, pentru că parlamentarii au început să-l huiduiască, pe motiv că acestea sunt probleme personale. Drept urmare, Roman a fost nevoit să se limiteze la o declarație mai scurtă, lucru care l-a enervat, așa că a sintetizat toată poveste într-o singură propoziție, conform Mediafax.
Astfel, Roman a strigat de la microfon „Cât de cinic poți să fii, ca să fu …” , însă președintele de ședință, Florin Iordache, deputatul PSD i-a tăiat imediat sunetul de la microfon. Așa cum reiese din propoziție, Roman a vrut să spună „Cât de cinic poți să fii, ca să furi de la copii?”
Discuția aprinsă dintre cei doi deputați:
Florin Roman: „Conform regulamentului 151 cu unu, am de adus în atenția dumneavoastră o problemă personală.”
Florin Iordache: „Așa. Problemele personale, președintele de ședință le poate lăsa la dezbatere la final.”
Florin Roman: „Sau le puteți duce la Ziua Îndrăgostiților, dacă nu vă convine să le ascultați în Parlament.”
Florin Iordache: „A trecut, tocmai a trecut.”
Florin Roman: „Domnule președinte, astăzi venind în Parlament tocmai m-am întâlnit cu o mamă. Și discutam despre …”
Florin Iordache: „Deci, domnul coleg. Domnul Roman! Domnul Roman! Domnul Roman! Păi problemele personale la final.”
Florin Roman: „Întrucât am doar 30 de secunde, o să sintetizez. Cât de cinic poți să fii, ca să fu … (Florin Iordache îi închide microfonul).
Florin Iordache: „Da, mulțumesc. Domnule Roman, mulțumesc. Finalizați fraza, vă rog.”
Florin Roman: „Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Nu înțeleg de ce vă enervează ce spun românii. Pe noi nu e asculțati, dar asculatți-i pe oameni când vă spun. Știu că v-ați învățat de la Erdogan să furați! Să furați o insulă!”
Florin Iordache: „Domnule Roman, urmăriți-mă puțin. Declarațiile politice și atacurile la colegi, nu permit! Deci în momentul în care faceți acuze că se fură, că se încalcă legea, astfel de acuze dacă nu le justificați, nu, nu se poate! Dumneavoastră puteți face declarații la dumneavoastră acasă, dar nu în Parlament! A fost o zi grea ieri pentru unii, văd că ne lasă nervii.”