Bucurie mare pentru Vlăduța Lupău. Ce mesaj a transmis acum public artista

de: Alexandra Chivu
01 04. 2020

Vlăduța Lupău, ca toți artiștii de altfel, stau în aceste zile în casă și se bucură de oamenii dragi, dar cei care îi sunt mai pe aproape. Pentru cei aflați departe, Vlăduța a postat un mesaj, alături de mai multe imagini, pe conturile de socializare.

Ce mesaj a transmis public Vlăduța Lupău

În familia Vlăduței Lupău este o zi importantă. Nașul de cununie al ei și al soțului său își sărbătorește ziua de naștere, drept pentru care artista a postat mai multe imagini pe conturile de socializare pentru a marca evenimentul, în pofida faptului că se află departe de acesta. Tot departe este și nunta ei cu Adi Rus, programată pe 30 aprilie, la Cluj-Napoca. Artista a fost nevoită să anuleze importantul eveniment, în contextul crizei sanitare, dar mai ales a măsurilor prin care este permisă desfășurarea unei nunți cu numai opt invitați.

Imaginile postate de Vlăduța în cinstea nașului ei și al soțului său de cununie

„Inițial, nu credeam că o să fie cazul, însă, după cum știm, nu pot face petrecere cu 8 oameni”, a scris cântăreața pe Instagram. Mai mult, solista de muzică de petrecere avea pregătită o excursie în Dubai alături de soțul ei în această perioadă, lucru care, a trebuit, din nou, amânat. „Azi trebuia să fim în Dubai… dar din cauza acestei probleme mondiale, nu suntem. Mă bucur oricum de pozele din ultima vacanță și de faptul că suntem sănătoși”, le-a transmis artista fanilor ei, pe o rețea de socializare.

Solista, atacată dur, după ce i-a scos un solo lui Armin Nicoară dintr-o piesă celebră

Vlăduța Lupău și Armin Nicoară formau un tot pe scenă, până când solista să devină un fenomen pe Youtube, ar spune unii, ori până ca saxofonistul să nu se bage în căsnicia ei, ar spune alții. S-a vorbit despre un posibil amantlâc, s-a discutat de cine a lansat pe cine, iar Vlăduța a vorbit despre Armin așa cum nimeni nu se aștepta. Războiul s-a întins și pe frontul profesional, regina vizualizărilor pe Youtube ducând iureșul la adresa fostului coleg de formație mai departe.

Interpreta l-a scos pe Armin din începutul piesei ”Seara asta facem show”, care a strâns 22 milioane de vizualizări. Artistul avea un solo de 30-40 de secunde ce a rămas o amintire, melodia începând acum direct cu primul vers cântat de artistă. „Nu se face așa ceva, mai ales că noi avem în spate o colaborare frumoasă, care a bucurat mii de oameni care ne-au ascultat și ne-au apreciat. Ține-o, Doamne, pe regină!”, a spus Armin, molestat.