Bucurie mare în familia lui Ștefan Bănică și a Laviniei Pîrva! Anunț surpriză pentru fani
Sărbătoare mare în familia lui Ștefan Bănică și a Laviniei Pîrva! Cele două vedete s-au pregătit intens pentru acest moment. Ce anunț le-au făcut fanilor lor?
Bucurie mare în familia lui Ștefan Bănică și a Laviniei Pîrva!
Zi extrem de importantă în familia Bănică! Cel mai mic fiu al cunoscutului artist a împlinit un an de când îi bucură viața. Lavinia Pîrva și-a adus aminte de momentul în care a devenit mamă pentru prima oară și a scris din suflet un mesaj extrem de emoționant despre viața alături de Alexandru. Micuțul poartă numele fratelui tatălui său, care s-a stins din viață într-un teribil accident rutier. Deși este foarte ocupat, iar dintotdeauna nu a avut timp așa cum se cuvine pentru familie, perioada de izolare i-a arătat cum este viața non-stop alături de cei dragi și l-a făcut să aprecieze altfel lucrurile.
Deșii ambii sunt persoane publice, nici până acum nu i-au arătat complet chipul micuțului, încercând să-l protejeze pe cât de mult pot. „Cel mai important lucru este că am stat cu băieţelul meu cel mic, care mâine împlineşte un an. Am stat două luni, ceea ce nu s-a întâmplat nici cu Ştefan, nici cu Violeta. Asta e partea cea mai bună”, a declarat Ştefan Bănică la Antena 1, în emsiunea lui Dan Capatos.
„Universul meu s-a schimbat„
Cu toate că ambii copii din celelalte relații eșuate au rămas la mamele lor, Ștefan Bănică Jr. a reușit să mențină o legătură strânsă cu ei. Mai mult decât atât, în perioada pandemiei a reușit să aibă grijă mai multă de Violeta, pentru că Andreea Marin a fost implicată în diverse campanii care necesitau prezența sa. „E şi normal. Mama Violetei e plecată prin campanii ca să ajute oamenii, e normal, adică legal, am hârtie, mă duc, o duc, o aduc înapoi”, a mai spus Ştefan Bănică
„Astăzi împlinești un an de când ai venit pe acest pământ. Universul meu s-a schimbat.A devenit mult mai colorat și mai pur,mult mai viu și mai autentic.Viata acum este diferită. Vara are alt miros,iarna altă valoare și întreaga viața alt sens.Ador diminețile in care îmi zâmbesti cu cei doi dintisori de iepuraș,ador fiecare zi pentru ca ma surprinzi spunând sau făcând ceva nou. Ador serile cu tine, ador momentul de spectacol pe care ni-l oferi cu atâta dragoste și puritate! Ador viața alături de tine! La mulți ani suflet curat și îti multumim ca ne-ai ales pe noi sa-ți fim părinți! Te iubim! Mama și Tata❤️”
Lavinia Pârva