Bucurie de nedescris! Romică Țociu a izbucnit în plâns, în această dimineață, când a aflat vestea cea mare
Romică Țociu traversează cei mai frumoși ani din viața sa, din punct de vedere personal. După ce în 2019 a devenit bunic pentru prima dată, soția fiului său aducând pe lume un băiat de nota 10, care a cântărit la naștere aproximativ trei kilograme, vestea că în scurt timp familia i se va mări din nou a uimit întreaga familie. Vedeta de la ”Te cunosc de undeva” are de astăzi și o nepoată. „Am deschis șampania încă de dimineață!”
Romică Țociu a devenit bunic pentru a doua oară. Actorul a izbucnit în plâns când a aflat vestea
„Am plâns de bucurie, avem în sfârşit pereche! Ieri, în timp ce filmam pentru Te cunosc de undeva! gândul meu era doar acasă, la copii, pentru că nora mea ajunsese încă de ieri la spital. In dimineaţa aceasta ne-au dat vestea cea mare: a venit pe lume Sofia Ioana! Are 3,1 kg, este sănătoasă, nu e plângăcioasă deloc şi seamănă, de data asta, în partea noastră!
Îi mulţumim din suflet doamnei doctor Delia Grădinaru, care ne-a fost alături şi de această dată, dar şi moaşei, doamnei Gabriela, prietena soţiei mele! Le-am ştiut pe mâini bune şi asta a contat enorm pentru noi! De-abia le aşteptăm acasă”, a declarat artistul.
Fricile pe care le-a avut la primul nepot
Bunicul Romică s-a pregătit cu o perioadă înainte pentru vremea când va schimba scena cu scutece de bebeluș și împins de cărucior. „Ne-am cam pregătit. Dacă îmi dau căruciorul, o să-l împing. Dacă nu, o să vedem. Avem multă treabă. E un eveniment extraordinar. Eu cred că momentele astea sunt foarte frumoase și acum. El are 24 de ani, ce? Eu venisem din turneul când mi-au dat vestea. Dar el zice că vrea patru copii acum. Eu mă duc acasă, nu mai” , a spus Romică Țociu.
„M-a bufnit plânsul când l-am văzut prima dată și abia acum începe distracția. Până acum, au fost asistentele, toată lumea a fost cu noi. Acum să vedem cum o să fie”, a declarat proaspătul tătic, Cătălin.
Bunica Nicoleta Țociu abia aștepta să vină pe lume primul moștenitor. „De trei zile nu mai am casă, nu mai am masă, nu mai fac nimic. Sunt într-o criză de zici că am născut eu, jur. Sunt super fericită. Mi-am luat o grijă. Gata, avem urmaș! Am și o super noră”, a completat soția actorului.