Brigitte Sfăt și Florin Pastramă, destinație exotică de Revelion. ”Sperăm să ne întoarcem trei!”

de: Alexandra Chivu
20 12. 2019

Nu mulți ar fi crezut, dar Brigitte și Florin Pastramă vor prinde sărbătorile de iarnă împreună. Pasionați de vacanțe exotice, cei doi au ales pentru Revelion un loc numai bun pentru un concediu, în special pentru faptul că va fi cu mult soare și lux.

Brigitte Sfăt și Florin Pastramă au ales o destinație exotică de Revelion

Dubai, Turcia, desținații în care Brigitte și Pastramă au fost împreună și s-au relaxat până acum, dar niciuna ca cea pe care au ales-o pentru Revelion. Cuplul este pe ultima sută de metri, iar pregătirile sunt în toi. Punctul de sosire pentru noaptea dintre ani: Bali. Fără copii și griji, cei doi vor ”fugi” din România la căldură.

Brigitte și Florin Pastramă

Brigitte vrea să se bucure de plajă și de masajul balinez, în special pentru că a avut o perioadă extrem de obositoare din cauza unor achiziții imobiliare, dar și a unor spații pe care le-a renovat, pentru a le transforma în afaceri proprii. Astfel, pentru că munca e munca și relaxarea e relaxare, cei doi au pus stop tuturor lucrurilor pe care le au de făcut, iar două săptămâni ”se vor da dispăruți”. De asemenea, această pauză are și un obiectiv. Brigitte și Pastramă doresc să se întoarcă trei.

„Abia aștept să plecăm. De pe 26 decembrie până pe 5 ianuarie vom sta acolo. Pe Sarah o las la bunici, iar Robert e deja mare, va sta cu prietenii lui. Așadar, Revelionul ne va prinde la soare. După atâta muncă plecăm și noi la răsfăț. Am luat biletele din timp, de astă vară din iulie, e prima noastră vacanță în Bali, nici eu, nici Florin nu am mai fost, așa că sunt super nerăbdătoare. Vreau să le cunoc cultura pentru că am auzit foarte multe despre ea, vreau să fac masaj balinez pentru că e cel mari tare de pe planetă și vreau să fac plajă. Am fost foarte stresați în ultimul timp cu businessurile și avea nevoie de această vacanță”, a declarat Brigitte pentru Click. 

Vedeta scoate bani din piatră seacă

Cât despre ce s-a mai întâmplat în viața vedetei în ultima perioadă, din punct de vedere profesional, aceasta pare că a tras lozul ce mare. Anul 2019 clar a fost unul dintre cele mai bune pentru Brigitte, reușind chiar pe final de an să mai tragă o sfoară pentru o nouă afacere.

Fotoreporterii Spynews au surprins-o pe soția lui Pastramă, pe 16 decembrie, în timp ce se afla într-o locație din Capitală. În imagine se poate vedea că situația este încă în stadiul de renovare. În final, spațiul ar urma să fie o shaormerie, afacere care ar putea fi profitabilă, dată fiind plăcerea românilor de a mânca această specialitate orientală.