Brexit 2021. Reguli noi pentru românii care pleacă în Marea Britanie, de la 1 ianuarie

de: Alex Cazacu
13 07. 2020

Un nou sistem de imigrație a fost prezentat de către Marea Britanie. Acesta va intra în vigoare de anul viitor.

Brexit 2021. Reguli noi pentru românii care pleacă în Marea Britanie, de la 1 ianuarie

Noul sistem de imigrație, în care vor avea prioritate la intrarea în țară ”cei mai buni din întreaga lume” potrivit ministrului de Interne Priti Patel este unul pe bază de puncte. Datorită pandemiei de coronavirus criteriile de imigrație s-au modificat, astfel angajații din domeniul sănătății vor primi permis de ședere în regim de urgență.

Priti Patel a spus că angajații din UE vor fi evaluați după aceleași criterii ca și cei din afara Uniunii. Numărul celor care vor putea intra în Marea Britanie pentru a lucra nu va fi limitat. Cei care doresc să se stabilească în UK trebuie să obțină 70 de puncte. Acestea vor fi acordate pentru îndeplinirea unor criterii precum o  ofertă de muncă, deținerea unei diplome relevante pentru domeniul în care solicitantul va lucra, cunoașterea limbii engleze  sau un salariu de peste 25,600 de lire pe an (sau 22,000 de lire sterline pentru cei aflați la începutul carierei), în domeniul de muncă al solicitantului.

Brexit 2021. Reguli noi pentru românii care pleacă în Marea Britanie, de la 1 ianuarie

 

Cum se obțin punctele de imigrare

Cei cu oferte de muncă în domenii cu cereri mari de angajați, cum ar fi asistența medicală și ingineria civilă pot să câștige puncte suplimentare. Guvernul a promis că imigrația slab calificată se va reduce și o va facilita pe cea a profesioniștilor calificați. Punctele pentru imigrare sunt de cel puțin 70 și se pot obține astfel:

  • obligatoriu: 20 de puncte pentru oferta de angajare, 20 pentru locul de muncă la nivelul calificării, 10 pentru cunoștințele de engleză corespunzătoare;
  • salariu: peste rata de acceptare sau peste 26.600 de lire anual (valoarea cea mai mare din cele două) – 20 de puncte, cu 10% sub acest minim – 10 puncte, cu 10-20% sub minim – 0 puncte;
  • alte criterii: 20 de puncte pentru domeniul cu deficit de forță de muncă, 10 puncte pentru doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă, 20 de puncte pentru doctorat în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii relevant pentru locul de muncă, 10 puncte pentru cei considerați nou intrați pe piața forței de muncă.