Breaking: Incendiu major la rafinăria Lukoil din Ploiești. Ce a luat foc în urmă cu câteva minute VIDEO
Un puternic incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 11:00, la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești. Se pare că incendiul a pornit de la stația de cocsare. Până în prezent nu sunt înregistrate victime.
Update ora 18:00 / 21.09.2021: Ca urmare a incendiului de la rafinăria Lukoil din Ploiești, Agenția de Mediu Prahova a emis un comunicat menit să liniștească populați, spunând că nu a fost afectat deloc mediul cu noxele emise de incendiu și nici de fumul declanșat:
„Azi 21.09.2021, ora 11:10, la Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti a izbucnit un incediu. Incendiul s-a manifestat la inslalaţia Cocsare de pe platforma operatorului economic. Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova a fost notificată şi a detaşat în zona de est a platformei industriale, laboratorul mobil din dotare şi a efectuat măsurări privind calitatea aerului în timpul desfăşurării incendiului pentru indicatorii specifici acestui tip de eveniment. În acelaşi timp a fost urmărită evoluţia indicatorilor atât din staţiile Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (R.N.M.C.A.) cât şi din staţiile operatorului economic S.C. Petrotel Lukoil S.A.
Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului împreună cu cea a agentului economic au evaluat situaţia de la faţa locului din punct de vedere al impactului generat asupra mediului şi au dispus măsuri urgente pentru limitarea fenomenului până la stingerea incendiului şi îndepărtarea oricărui pericol. În urma monitorizării din perioada manifestării incendiului nu au fost înregistrate depăşiri pentru indicatorii măsuraţi şi nu a fost afectată calitatea aerului în zonele populate, condiţiile atmosferice favorizând dispersia emisiilor rezultate în urma incendiului.”, declară Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova în comunicat.
Incendiu puternic la rafinăria Lukoil din Ploiești
Arderea se manifestă cu cu degajări mari de fum din cauza reziduurilor petroliere rezultate în urma procesului tehnologic. Din fericire, nu au fost raportate victime în urma incidentului. Incendiul a fost localizat și se manifestă la instalația de cocsare la mai multe reziduuri petroliere.
La fața locului au intervenit de urgența patru autospeciale de stingere, o autoscară, două descarcerări, o autospecială de primă intervenție și comandă și două ambulanțe SMURD. Până la sosirea echipajelor de pompieri militari, au acționat și patru autospeciale de la Serviciul privat.
Având în vedere degajările mari de fum, ISU Prahova a emis un mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert, pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului. În același timp, ISU Prahova a precizat că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.
Din informațiile primite până în prezent, incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
”În aceste momente, incendiul este lichidat, se lucrează în continuare pentru înlăturarea efectelor negative, având în vedere că vorbim despre mai multe reziduri petroliere rezultate în urma procesului tehnologic”, a declarat Raluca Vasiloaie, purtător de cuvânt ISU Prahova, la Antena 3.
Incendiu puternic în Portul Constanța
În urmă cu o zi, un alt incendiu a avut loc la o navă aflată în Portul Constanța. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, după ce un incendiu a izbucnit la o navă aflată în dana 52 a Portului Constanța, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Se pare că incendiul a izbucnit la nava Max, sub pavilion Liberia. Autoritățile portuare au fost alertate cu privire la un incendiu care a izbucnit în sala mașini, în timpul manevrelor de intrare în dana 52.
Este vorba despre un vapor încărcat cu containere, iar nava a fost remorcată către cheu. Din fericire, în urma incendiului, nu s-au înregistrat victime.
Echipajul, format din marinari turci, ucraineni și azeri, au intervenit cu dioxid de carbon pentru a potoli flăcările. La fața locului au ajuns patru autospeciale de stingere, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială CBRN și patru echipaje SMURD din cadrul ISU Dobrogea.