Conform agenției de presă Reuters, la această oră în zona Kadiivka, rebelii susținuți de Rusia și forțele ucrainene au făcut astăzi schimb de acuzații potrivit cărora fiecare dintre ei ar fi tras peste linia de încetare a focului în estul Ucrainei. Situația a ridicat alarma într-un moment în care țările occidentale au avertizat cu privire la posibilitatea unei invazii rusești în orice moment.
Separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei au acuzat, în cursul zilei de astăzi, forțele guvernamentale că au deschis focul pe teritoriul lor de patru ori în ultimele 24 de ore. Forțele rebele au declarat că încearcă să stabilească dacă cineva a fost rănit sau ucis.
Conform agenției Reuters, nu a fost imediat clar cât de grave au fost incidentele și nu a existat o reacție imediată din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat situația din estul Ucrainei, dar care și-a retras o parte dintre observatori în ultimele zile.
Armata ucraineană a negat acuzațiile separatiștilor potrivit cărora trupele guvernamentale ar fi atacat, afirmând că rebelii au fost cei care au bombardat armata ucraineană. Astfel de incidente au avut loc de multe ori în ultimii opt ani, dar această confruntare vine după ce Rusia a masat peste 100.000 de soldați în apropierea granițelor Ucrainei, cerând în același timp ca NATO să se angajeze să nu accepte Ucraina ca membru.
Imediat după apariția informațiilor, Rusia a negat că ar plănui vreun atac. Orice escaladare a conflictului care durează de ani de zile între separatiștii susținuți de Rusia, care au cucerit o porțiune de teritoriu în estul Ucrainei în 2014, ar putea alimenta tensiunile dintre Rusia și Occident.
Agențiile de informații americane au declarat luna aceasta că sunt de părere că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru o invazie a Ucrainei, eventual prin producerea de videoclipuri care să arate un atac înscenat. Rusia a respins acest lucru.
Afirmațiile despre bombardamente au fost făcute într-o declarație emisă de reprezentanții autoproclamatei Republici Populare Luhansk. Aceasta a declarat că forțele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade și o mitralieră în patru incidente separate joi.
„Forțele armate ale Ucrainei au încălcat în mod grosolan regimul de încetare a focului, folosind arme grele, care, conform acordurilor de la Minsk, ar trebui să fie retrase.”, au declarat separatiștii în comunicat, conform Reuters.
Rusia a declarat săptămâna aceasta că își retrage unele trupe din zonele adiacente Ucrainei după încheierea exercițiilor. Kievul a declarat că nu a văzut nicio dovadă în acest sens, iar Statele Unite au declarat că suspectează că Moscova și-a sporit de fapt prezența cu până la 7.000 de soldați.
Camera inferioară a parlamentului rus a votat marți pentru a-i cere președintelui Vladimir Putin să recunoască cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei ca fiind independente. Kremlinul a mai declarat că Putin nu are planuri imediate de a face acest lucru.
Separatiștii au acuzat forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor de patru ori în ultimele 24 de ore, în timp ce Ucraina i-a acuzat pe rebeli că au tras cu obuze, inclusiv unele care au lovit o grădiniță, provocând șocuri la doi civili.
Un fotograf Reuters aflat în orașul Kadiivka din regiunea ucraineană Luhansk, controlată de rebeli, a auzit sunetul unor focuri de artilerie din direcția liniei de contact, dar nu a putut evalua imediat detaliile incidentului.
Kievul și aliații săi occidentali au declarat în mod repetat în ultimele săptămâni că sunt de părere că „Moscova ar putea folosi un incident în conflictul separatist ca justificare pentru o invazie”. Rusia, la rândul său, a acuzat Kievul că încearcă să provoace o escaladare pentru a recuceri prin forță teritoriul rebelilor.
„Cu un cinism deosebit, trupele de ocupație rusești au bombardat satul Stanița Lugansk din regiunea Luhansk.
Ca urmare a utilizării armelor grele de artilerie de către teroriști, obuzele au lovit clădirea grădiniței.”, au declarat reprezentanți ai armatei ucrainene.
O sursă diplomatică a declarat că o misiune de monitorizare de lungă durată a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa a înregistrat mai multe incidente de bombardament de-a lungul liniei de contact în primele ore ale zilei de joi.
De când o încetare a focului din 2015 a pus capăt luptelor majore în conflictul separatist, OSCE a raportat de obicei zeci de încălcări ale încetării focului în fiecare zi, cu bombardamente sau ciocniri semnificative care au dus la răniri sau decese de câteva ori pe lună.