Bomboane Ferrero Rocher chiar la tine acasă. Cum să le faci, scapi de banii din magazin
Un adevărat răsfăț pentru papilele gustative de care credeai că te poți bucura doar dacă le iei de pe raftul unui magazin poate fi preparat, de fapt, chiar la tine acasă. În rândurile de mai jos îți vom explica, pas cu pas, cum să faci bomboane Ferrero Rocher.
Cum faci bomboane Ferrero Rocher chiar la tine acasă
Vor fi gata în mai puțin de jumătate de oră și sunt surprinzător de ușor de preparat. Rețeta de bomboane Ferrero Rocher este soluția perfectă pentru momentele în care nu ai foarte mult timp la dispoziție, însă îți dorești să îți surprinzi familia sau invitații cu un desert gustos și neașteptat.
Delicioase, crocante, foarte aromate, celebrele bomboane se bucură de o popularitate uriașă în rândul românilor, însă prea puțini știu că pot fi făcute și acasă, fără să mai fie nevoie să faci un drum până la magazin și fără să mai scoți din buzunar prea mulți bani.
Ingrediente:
- două căni de alune prăjite
- o jumătate de cană de pudră de cacao
- două lingurițe de extract de vanilie
- o jumătate de linguriță de sare
- o jumătate de cană de sirop de arțar sau miere, în funcție de preferințe
- o cană de ciocolată topită
- o cană de alune mărunțite
Mod de preparare
Te va surprinde cât de ușor vei putea prepara aceste bomboane acasă, rețeta fiind recomandată chiar și celor cu mai puțină experiență în bucătărie.
Alunele prăjite se toarnă în recipientul unui robot de bucătărie și se macină până formează o pastă consistentă. Se adaugă pudra de cacao, extractul de vanilie, sarea, și siropul de arțar sau mierea. La final, trebuie să ai o pastă lipicioasă, nu uscată.
Acum vei începe să modelezi bomboanele. Ia puțină compoziție și formează biluțe mici în interiorul cărora vei pune câte o alună, apoi ține-le la frigider cel puțin o oră, astfel încât să se întărească.
Apoi vei scufunda fiecare bomboană în ciocolata topită. Folosind o furculiță, lasă excesul de ciocolată să se scurgă în castron. Următorul pas este să le rostogolești prin alunele tocate mărunt. Pune-le pe o foaie de copt până se usucă.
Înainte de a fi servite musafirilor, bomboanele Ferrero Rocher făcute în casă trebuie să mai stea încă două ore la rece. Dacă sunt ținute în frigider, se vor păstra până la trei zile.