Bolile care anulează permisul auto. Toți șoferii trebuie să afle aceste informații
Toți viitorii șoferi știu faptul că una dintre condițiile pentru ca cetățenii să poată obține carnetul de conducător auto este să fie apți din punct de vedere psihic și medical. Iată care sunt bolile și afecțiunile care te împiedică să iei permisul auto. Ce document este necesar pentru obținerea acestuia.
Ce boli te împiedică să obții permisul de conducere
La începutul lunii ianuarie a anului 2022, a intrat în vigoare noul Cod Rutier, ce pune accent pe eliberarea unui document oficial potrivit căruia candidații sunt apți din punct de vedere medical pentru a da de carnet auto.
De asemenea, șoferii care nu sunt declaraţi admişi la controlul medical obligatoriu nu vor mai putea conduce autoturisme, iar permisul auto li se va suspenda. Există o serie de afecțiuni din cauza cărora carnetul de șofer este anulat, în cazul în care conducătorii auto sunt depistați cu aceste boli.
De exemplu, românii care au probleme cu aparatul respirator se numără printre cei care nu mai pot șofa. Aceștia pot redobândi permisul auto doar dacă primesc acceptul medicului, iar în fișa medicală este notat faptul că respectivii primesc avizul favorabil din partea unei instituții medicale autorizate.
Un alt caz de cetățeni care nu vor primi carnetul de conducere este cel în care ne confruntăm cu persoane cu tulburări psihice, cei care au diabet zaharat, probleme cardiace, leziuni ale auzului, afecțiuni locomotorii sau apnee. De asemenea, cei care au probleme cu vederea vor avea permisul auto anulat.
Codul Rutier 2022 interzice persoanelor care au boli cardiovasculare, neurologice grave sau probleme cu alcoolul și drogurile să aibă permis valid de conducere.
Pentru a obține sau reînnoi un permis de conducere încadrat la grupa 1, solicitanții trebuie să aibă o acuitate vizuală binoculară, dacă este necesar, cu lentile de corecție, de cel puțin 0,5, când se utilizează ambii ochi.
Persoanele care au probleme cu auzul și suferă de hipoacuzie profundă bilaterală care nu poate fi corectată la nicio ureche pot fi încadrați doar în grupa 1 dacă vehiculul dispune de oglinzi mai mari.
Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite pentru candidații ori conducătorii auto care prezintă handicap locomotor care fac periculoasă conducerea unui autovehicul.
Permisele din grupa 1 se eliberează persoanelor cu dizabilități, cu anumite restricții, numai cu avizul unei unități de asistență medicală autorizate și în urma evaluării medicale a afecțiunii sau anomaliei respective și, în cazul în care este necesar, a efectuării unui test practic.
De asemenea, avizul acordat trebuie să precizeze ce tip de modificare este necesară la vehicul și dacă respectivul conducător auto trebuie să poarte un dispozitiv ortopedic, în măsura în care proba de verificare a aptitudinilor și comportamentului demonstrează că, utilizând un astfel de dispozitiv, conducerea vehiculului nu ar fi periculoasă.
Persoanele asupra cărora există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv se supun unei consultații medicale, pentru obținerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere. Aceștia pot fi sfătuiți să nu conducă până la confirmarea diagnosticului.
Conducătorilor auto cu epilepsie trebuie să li se monitorizeze capacitatea de a conduce până când trec cel puțin cinci ani fără nicio criză. În același timp, pentru grupa 2, permisele pot fi eliberate sau reînnoite dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: solicitantul nu trebuie să urmeze tratament medicamentos antiepileptic în perioada în care nu trebuie să existe crize, a fost realizată o monitorizare medicală corespunzătoare, la examenele neurologice amănunțite nu trebuie să se confirme o patologie cerebrală aferentă afecțiunii și nu trebuie să se înregistreze nicio activitate epileptiformă pe electroencefalogramă (EEG) și, după un episod acut, trebuie să se facă o EEG și un examen neurologic corespunzător.
Permisele de nu sunt eliberate sau reînnoite în cazul persoanelor cu tulburări mintale grave, retard psihic sever sau probleme comportamentale grave datorate vârstei sau tulburări grave ale capacității de judecată, comportament ori adaptabilitate.
Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite în cazul persoanelor cu insuficiență renală gravă, numai pe baza unui aviz medical autorizat și cu condiția efectuării unor controale medicale periodice.
Ce schimbări au loc la școala de șoferi în 2022
Vești bune pentru români. Se schimbă obligativitatea de a utiliza o anumită categorie de mașini la școala de șoferi 2022. Miercuri, 26 ianuarie, a apărut ordinul MTI nr. 44/2022 în Monitorul Oficial nr. 76, ce introduce anumite modificări cu privire la obligațiile pe care le au școlile de șoferi privind autoturismele pe care învață să le conducă elevii.
Concret, noul ordin schimbă condițiile tehnice care trebuie îndeplinite de „vehiculele destinate instruirii practice în conducerea auto, în vederea obţinerii permisului de conducere“. Cu alte cuvinte, nu va mai fi obligatorie folosirea unor camioane dotate cu cutie manuală, chiar dacă mașinile fac parte din categoria C sau CE, adică cu remorcă sau fără.
Mai în detaliu, Ordinul MTI nr. 44/2022 prevede eliminarea obligativității dotării vehiculelor cu sistem de transmisie care presupune o selecţie manuală a vitezelor în cazul mașinilor din categoria CE, adică a camioanelor cu remorcă.