Bolidul de lux al unui avocat cunoscut a fost incendiat. Pe cine bănuiește proprietarul
Incendiu în centrul Timișoarei. Mașina unui avocat cunoscut din oraș a luat foc. Este vorba despre o răzbunare în stil mafiot? Proprietarul mașinii a vorbit la Antena 3 despre posibila răzbunare. „Nu are nicio legătură cu scurtcircuit la instalația electrică.”
Avocat cunoscut, rămas fără mașină. Bolidul i-a fost incendiat, în centrul Timișoarei
Mașina lui Carin Antonescu ar fi fost incendiată la comandă. În momentul în care autoturismul a fost ridicat pentru a fi dus la service, o sticlă de combustibil a fost găsită sub ea. Proprietarul mașinii a declarat, la Antena 3, că cineva a pus o sursă de incendiu sub mașină, eliminând ipoteza unui scurtcircuit la instalația electrică.
De asemenea, avocatul a menționat că nu bănuiește pe nimeni în acest moment, dar, mai mult ca sigur, nu este un client nemulțumit, ci, cel mai probabil, inculpați din dosare în care își apară clienții. Potrivit lui, pe filmare se vede cum o persoană i-a pus ceva sub autovehicul, apoi s-a urcat pe o biciletă și a plecat.
„Cineva a pus o sursă de incendiu sub mașină. Când a fost tractată, a rămas pe pavaj acel recipient”
„Mașina a luat foc. Cineva a pus o sursă de incendiu sub mașină. Focul a fost pus. Nu are nicio legătură cu scurtcircuit la instalația electrică. Când mașina a fost tractată, a rămas pe pavaj acel recipient. Există și înregistrări video, eu nu bănuiesc pe nimeni în acest moment, dar cu certitudine nu este un client nemulțumit”, a spus avocatul.
Anchetatorii au ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă pentru a încerca să identifice persoana care a plasat sticla sub mașina lui Antonescu. Automobilul a fost supus unei expertize de către pompieri și criminaliști.