Boala necruțătoare pe care o avea Petrică Mîțu Stoian de câțiva ani. I-a fost extirpat și un rinichi, doar familia știa
Petrică Mîțu Stoian a strălucit pe scenă, însă luptele a preferat să le ducă în privat, fiind mereu surprins cu zâmbetul pe buze, chiar dacă trecea prin clipe foarte grele. Acesta era măcinat de o boală de câțiva ani, însă doar familia știa ce se întâmplă cu adevărat.
Ce probleme de sănătate avea Petrică Mîțu Stoian
Petrică Mîțu Stoian era internat într-o clinică privată pentru a avea parte de tratament post-covid. Acesta fusese infectat cu virusul care a făcut ravagii în toată lumea, însă, chiar dacă depășise acest moment neplăcut din viața lui, boala și-a lăsat amprenta asupra organismului său.
Totuși, în momentul în care starea lui de sănătate s-a înrăutățit, el a fost mutat la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Urgență din Reșița, însă nu a mai putut să fie salvat, chiar dacă medicii au făcut eforturi imense. Moartea lui a fost urmată de numeroase controverse.
Procurorii s-au autosesizat, iar sora cântărețului, care inițial a solicitat să se elimine autopsia, a revenit asupra deciziei și a cerut ca această procedură să fie efectuată. Acum, mai multe detalii au ieșit la iveală despre problemele de sănătate pe care solistul le avea.
Ce boală îl măcina pe regretatul artist. Adevărul îl știa doar familia
Mai exact, Petrică Mîțu Stoian a preferat să rămână discret chiar și când a fost măcinat de problemele de sănătate. Acesta era diagnosticat de câțiva ani cu o boală care l-a făcut să treacă prin numeroase clipe de cumpănă, anume cancer. Totuși, solistul prefera să nu spună nimic despre această mare durere a sa.
De asemenea, lui Petrică Mîțu Stoian îi fusese extirpat un rinichi în 2019, iar acesta recurgea, în trecut, la chimioterapie, la Institutul Oncologic Fundeni, potrivit Gândul. În momentul în care a aflat că a fost infectat cu Covid-19, el a făcut și un examen CT, aflând că nu mai are tumoarea.
„A avut un cancer, la rinichiul drept, i l-au scos pe data de 28 mai 2019. De atunci, a făcut tratament, a făcut și chimioterapie, și nu a mai avut nicio problemă. Din acest motiv, a mers să facă un CT (Computer Tomograf – n.r.) acum două săptămâni.
Urma ca după acest CT, dacă ar fi fost ceva suspect, să mergem iar la Fundeni, să facem din nou tratament.
Dar după CT, nu a ieșit nimic suspect din punct de vedere tumoral. Acesta este adevărul.”, a transmis o persoană apropiată de regretatul solist pentru publicația menționată mai sus.