Boala care face ravagii la Suceava. Medicii susțin că e mortală și începe să se extindă

de: Ana Chivu
07 07. 2021

Alertă la Suceava! Medicii din județ trag un semnal de alarmă cetățenilor cu privire la o boală care face ravagii. Specialiștii susțin că este mortală, iar vestea și mai rea este că începe să se extindă. Despre ce este vorba? De această afecțiune suferă doar 30.000 de oameni la nivel mondial.

Alertă în Suceava! Medicii informează despre o boală mortală care face ravagii

Cazurile de boală încep să se extingă în Suceava, iar medicii trag un semnal de alarmă în rândul cetățenilor. Simptomele afecțiunii pot apărea după 35 de ani, iar dacă aceasta nu este tratată duce la deces în aproximativ 5 ani din momentul diagnosticului.

Boala este cauzată de o mutație genetică ce până acum a fost întâlnită la persoanele din comuna Todirești, Suceava, ulterior răspândindu-se la alte două localități din județ. Specialiștii susțin că această maladie ar putea fi depistată doar că oamenii sunt reticenți când vine vorba despre testare.

Recent, au fost raportate noi cazuri la două familii din localitatea Pârteștii de jos și două familii din localitatea Cotu Băii. Concret, este vorba despre amiloidoza ereditară tip transtiretină (Hereditary transthyretin amyloidosis -hATTR).

Specialiștii care i-au avut în atenție și i-au diagnosticat au subliniat că nu există niciun grad de rudenie între aceștia: „Au fost inițial investigați pentru alte boli, în mai multe spitale și când au revenit la noi, colegii de la Gastroenterologie au suspectat că este vorba despre ATTR.

Au fost testați și au ieșit pozitivi. Simptomatologia este diferită, fiecare prezintă alte simptome ale bolii”, a explicat dr. Daniela Beatrice Neagu, medicul-șef al secției Neurologie din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Simptome și sublinierile medicilor: e recomandat controlul pentru identificarea acesteia

De această boală suferă aproximativ 30.000 de persoane la nivel mondial, cei mai mulți fiind raportați în Portugalia, SUedia, Japonia, din care 30 în România. „Mulți ar necesita testarea, dar ori refuză, ori amână. Unii sunt plecați la muncă în străinătate și spun că atâta timp cât sunt buni de muncă nu vor să știe dacă sunt bolnavi”, a mai declarat medicul Daniela Neagu.

Simptomele sunt: tulburare de mers sau imobilizarea la pat, edeme în zona gambei, respiraţie dificilă la efort, palpitaţii şi sincope, ameţeală la ridicarea în picioare, tulburare de tranzit intestinal, tulburări de urinare, disfuncţie erectilă, uscăciunea ochilor/gurii.

Acestea diferă în funcție de stadiul bolii. Cu toate astea, medicii semnalează că afecțiunea evoluează progresiv. Dacă boala este tratată de la început, evoluția ei este complet oprită.