Blestemul diamantului pe care îl poartă regina Elisabeta a II-a pe cap
Între India și Marea Britanie există un conflict diplomatic de mulți ani în jurul unei bijuterii aparte: diamantul Koh-i-Noor. Pentru mulţi indieni, pierderea Koh-i-Noor-ului este simbolul subjugării Indiei puterii coloniale britanice.
Mare diamant alb „Koh I noor”, cunoscut şi ca „Muntele de lumină”, împodobeşte astăzi coroana Reginei Elisabeta a II-a. Bijuteria are una dintre cele mai fascinante poveşti care începe în secolul al XIV-lea, când a fost descoperită, potrivit legendei, în minele Golcondei din India.
Multe secole, diamantul a decorat turbanul Raja al Dinastiei Malwa. Aceeaşi legendă spune că primul proprietar al pietrei a fost un erou al epocii indiene Mahabharata, din Karna. Prin urmare, există o credinţă în rândul poporului că atunci când bijuteriei Koh I Noor i se schimbă proprietarul, statul va fi înrobit.
Aşa s-a întâmplat în 1304, când Malwa a fost câştigată de Sultanul din Delhi, Ala-ud-Din, şi, cum era de aşteptat, şi-a arogat faimoasa bijuterie.
Diamantul a fost martor mut al mai multor dinastii: Dinastia Marilor Moguli, Dinastia iraniană Afsharid, Dinastia afgană Durrani – în toate timpurile fiind considerat un simbol al puterii. Nu de puţine ori s-a intrat în posesia lui prin războaie sângeroase.
Istoricii spun că 18 dintre proprietari au avut parte de un sfârşit nu tocmai fericit: unii au fost asasinaţi, alţii au fost ucişi în luptă, iar restul au murit în sărăcie.
În cele din urmă, Koh I Noor a ajuns în mâinile autorităţilor britanice, în 1849. Acesta a fost oferit firmei britanice East India Company, care, la rândul ei, l-a oferit reginei Marii Britanii, fiind transferat, printre alte proprietăţi, Reginei Victoria. În prezent, diamantul este montat pe coroana Reginei Mamă şi se află expus în Turnul Londrei.