Bilețelul cu care Mihai Eminescu a murit în buzunar. Detalii după 135 de ani de la moartea poetului, a scris cea mai frumoasă rugăciune către Maica Domnului

Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet al literaturii române, a avut o viață marcată de genialitate și suferință. Moartea sa, la vârsta de doar 39 de ani, a fost înconjurată de controverse și speculații, rămânând un subiect de interes și dezbatere pentru numeroși cercetători și istorici.

135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Ipotești, Botoșani, și a devenit rapid cunoscut pentru talentul său poetic extraordinar. Opera sa, caracterizată prin lirism, profunzime și o sensibilitate deosebită, a contribuit semnificativ la dezvoltarea limbii și literaturii române. Cu toate acestea, viața sa personală a fost marcată de dificultăți financiare și probleme de sănătate mentală.

Declanșarea bolii

Primele semne ale problemelor de sănătate mentală ale lui Eminescu au apărut în jurul anului 1883. Deși a fost diagnosticat cu diverse afecțiuni, inclusiv sifilis și tulburări bipolare, nu există un consens clar asupra diagnosticului său exact. Tratamentul medical al vremii era rudimentar și adesea inadecvat, iar Eminescu a fost internat de mai multe ori în diverse sanatorii și spitale psihiatrice.

Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”

Cum arăta Catrinel Sandu acum 25 de ani, când era iubita lui Lucian Viziru. Transformarea divei e vizibilă, nu o recunoști

Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Ultimii ani de viață

În ultimii ani ai vieții, starea de sănătate a lui Eminescu s-a deteriorat semnificativ. A fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon din București, unde a primit tratament pentru problemele sale psihice. Totuși, condițiile din spitalele psihiatrice de atunci erau precare, iar tratamentele adesea ineficiente sau chiar dăunătoare.

Moartea poetului

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, la București, în sanatoriul de boli mintale al doctorului Alexandru Șuțu, situat pe Strada Plantelor. Cauza oficială a morții a fost înregistrată ca fiind „pareză generală”, o complicație a sifilisului în stadiu avansat. După moartea poetului s-a găsit în buzunarul său un bilețel cu versuri premonitoare: „Atâta foc, atâta cer/ Atâtea lucruri sfinte/ Peste’ntunericul vieţii/ Ai revărsat, părinte!”.

Moștenirea lui Eminescu

Deși a avut o viață scurtă și tumultuoasă, Mihai Eminescu a lăsat o moștenire literară imensă. Poeziile sale, pline de emoție și filozofie, continuă să fie studiate și apreciate de generații întregi. Moartea sa tragică adaugă un element de mister și tragedie personalității sale, consolidându-i statutul de figură emblematică a culturii române.

Puțină lume știe că Mihai Eminescu a scris cea mai frumoasă rugăciune către Maica Domnului:

„Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugându-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Si pururea Fecioară, Marie!
Craiasa alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înaltă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Si zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea fecioară, Marie!
Răsai asupra mea…
Răsari asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.
Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!Ț.

Această rugaciune a fost recitată în limba română chiar de Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican. Poezia a fost scrisă în 1879, cuprinsă în singurul volum antum de „Poesii”, publicat în 1883, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu.