Bilete gratuite la Neversea și Untold. Cum poți intra în posesia lor

de: Filon Stan
14 08. 2020

Se dau bilete gratuite la Neversea și Untold pentru românii care s-au vindecat de coronavirus și au decis să doneze plasmă pentru salvarea vieților celor suferinzi de noul virus. Autoritățile au făcut un apel pentru toți cei care s-au vindecat de coronavirus să vină să doneze plasmă, însă românii nu prea se înghesuie, așa că organizatorii Neversea și Untold s-au decis să-i motiveze pe aceștia cu bilete gratuite.

Românii care s-au vindecat de coronavirus pot primi bilete gratis la Neversea și Untold, dacă donează plasmă

Mai mult decât atât, donarea de plasmă se va face și în cadrul caravenei Blood Network, care are centre în toată țara, până pe data de 13 septembrie. ”Cei care vor veni să doneze plasmă în centre fixe din țară vor primi, la alegere, un bilet de o zi la Untold sau Neversea 2021, au anunțat organizatorii festivalurilor.

Donatorii din cadrul caravanei Blood Network vor primi din partea unui lanț de supermarketuri și câte un voucher de cumpărături de 100 de lei, valabil în orice magazin din țară. „Sistemul medical se confruntă în acest moment cu o lipsă acută de sânge, dar și cu un număr foarte mic al donatorilor de plasmă – foști pacienți COVID -19”, au explicat organizatorii.

Românii care s-au vindecat de coronavirus pot primi bilete gratis la Neversea și Untold, dacă donează plasmă

Primăria Capitalei oferă vouchere de 1.000 de euro

Donarea de plasmă din cadrul caravanei Blood Network se poate face doar prin programare telefonică pentru centrele de transfuzii din București, Timișoara, Craiova, Oradea, Târgu Mureș, Brașov, Ploiești și Iași.

Și Primăria București s-a decis să-i stimuleze pe pacienții care s-au vindecat de coronavirus astfel încât să doneze plasma care poate salva vieți. Bucureștenii care dona plasmă vor rimi un voucher din partea Primăriei Generale în valoare de nu mai puțin de 1.000 de euro.

„Noi nu venim să spunem că vom oferi doar circa 1.000 de euro în tichete de masă celor care vor dona. Noi venim și spunem că îi vom convinge pe calea dialogului, a responsabilității, explicând cât de important e să ajute și alte persoane aflate în dificultate. Bineînțeles, ca și în alte state europene, vom acorda și un stimulent financiar. Nu e vorba de bani cash, e vorba de un stimulent în tichete de masă prin care donatorul își poate achiziționa alimente pentru a avea o masă mai bogată pentru revenirea organismului, medicamente și alte întăritoare pentru organism”, a declarat Gabriela Firea.