Bicarbonatul de sodiu nu trebuie să lipsească din bucătăria niciunei gospodine. Poate fi folosit nu doar la prepararea mâncărurilor de tot felul, dar are și multe beneficii la care poate că nici nu te gândeai. Puțini știu că bicarbonatul de sodiu dizolvat în lapte fiert este foarte bun pentru sănătate.
Bicarbonatul de sodiu a fost inventat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de chimistul francez Leblanc, iar descoperirea lui a fost ținută secretă mai mulți ani, până când a fost descoperită o nouă metodă de preparare. Astfel, ingredientul s-a răspândit foarte mult în anii care au urmat, mai ales în patiserii.
Oamenii au descoperit ulterior că bicarbonatul de sodiu este bun nu doar pentru prepararea prăjiturilor sau a diferitelor tipuri de mâncare, dar are și foarte multe beneficii pentru sănătate.
Dacă ești răcit și durerile de gât nu îți dau pace, poți dizolva două lingurițe de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu lapte fiert. Gargara cu această soluție va face ca durerile să scadă în intensitate și îți va decongestiona căile respiratorii. De asemenea, pentru rezultate mai bune, se pot face spălături nazale.
În cazul în care tușiți, puteți dizolva o linguriță de bicarbonat de sodiu în lapte fiert și să beți seara, înainte de culcare. Acest tip de „tratament” nu este recomandat femeilor însărcinate și celor care alăptează, copiilor cu vârste de până la 5 ani, persoanelor care suferă de hipertensiune și celor care au un regim alimentar fără sare.
În cazul persoanelor obeze, acestea pot bea în fiecare dimineață o jumătate de ceașcă în care au pus apă călduță, o jumătate de linguriță de suc de lămâie și un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.
Unii medicii nu acordă prea multă importanță bicarbonatului de sodiu, însă mulți îi cunosc proprietățile și îl recomandă pentru diferite afecțiuni.