Bianca Drăgușanu și preţul plătit pentru a fi liberă. Cu ce s-a ales după fiecare divorț. „Am mers de mână la notar” EXCLUSIV
Bianca Drăgușanu a fost căsătorită de două ori, mai întâi cu Victor Slav, apoi cu Alex Bodi. De ambii foști soți a divorțat la notar. Fosta asistentă tv nu a avut nicio pretenție financiară și nu a dorit niciun partaj, ci doar să devină cât mai repede din nou, o femeie liberă, cum era dinainte de a se căsători.
Cu ce s-a ales Bianca Drăgușanu după cele două divorțuri
Bianca Drăgușanu a fost căsătorită de două ori și niciunul dintre procesele sale de divorț nu au avut ca obiect și partajul. Asta pentru că blondina, potrivit propriilor sale mărturisiri, nu a dorit nici măcar un leu de la niciunul dintre cei doi foști soți, Victor Slav și Alex Bodi.
„Am intrat de mână la notar și am divorțat în doar câteva minute. Nu am avut nevoie de nimic, nu am vrut nimic.”, ne-a spus vedeta referindu-se la cele două divorțuri.
Căsnicia sa cu Victor Slav a durat doar un an, iar în prezent cei doi țin legătura și sunt prieteni de dragul fetiței lor, Sofia. Ambii au însoțit-o, de altfel, la festivitatea de deschidere a noului an școlar.
A rupt legătura cu toți foștii săi iubiți
De altfel, Victor Slav este singurul cu care Bianca Drăgușanu mai ține legătura, dintre foștii săi parteneri, asta pentru că pe cei doi îi leagă un copil. După ce a divorțat de Alex Bodi, la doar câteva luni de când s-au căsătorit, fosta asistentă tv nu a vrut să mai audă de el.
Potrivit unei persoane apropiate, lucru confirmat de altfel și de aceasta, blondina nu mai deține și nici nu o mai interesează nicio altă informație despre un alt fost iubit, fotbalist pe atunci, pe numele său Adrian Cristea.
„Nu mai am demult numărul lui de telefon”, ne spunea aceasta.
„Am tot ce-mi trebuie!”
În ciuda celor două căsnicii eșuate, Bianca nu spune „nu” unui nou mariaj, mai ales că aceasta trăiește de mai bine de un an și jumătate o poveste de dragoste alături de Gabi Bădălău:
„Da, mă văd din nou mireasă. De ce n-aș mai face asta? Mirele trebuie să fie frumos, înalt, puternic, hotărât. Când o să fie momentul, nu voi avea nicio problemă să-l prezint drept soțul meu și să fie cu mine la cele mai frumoase evenimente care au loc în viața mea.
Sunt foarte pretențioasă, pentru că am tot ce-mi trebuie, mă pot face singură fericită. Dar el trebuie să aibă acel ceva”.
Și-a vândut rochiile de mireasă
Bianca Drăgușanu nu ne-a ascuns faptul că și-a vândut rochiile de mireasă sau ținutele în care s-a cununat:
„Le-am vândut la scurt timp. Așa procedez cu majoritatea rochiilor mele, eu nu port o ținută de mai mult de două ori la un eveniment. Multe chiar nu le-am îmbrăcat deloc și tot le-am vândut”.
Bianca Drăgușanu s-a retras de ceva timp din lumina reflectoarelor și nu are niciun motiv să revină cu vreo emisiune pe micul ecran. Cel puțin din punct de vedere financiar. Asta pentru că fostei asistente TV îi merge cât se poate de bine din contractele de imagini. Ea ne mărturisea că, lunar, câștigă aproximativ 30.000 de euro.