Deși spune că este o persoană puternică, nu de puține ori au fost momentele în care Bianca Drăgușanu a dovedit contrariu. Numai dacă ne aducem aminte de aventura ”Asia Express”, din sezonul doi, de la Atena 1.
Presa de cancan a aflat, recent, că blonda a fost nevoită să ajungă pe mâna medicilor, având anumite probleme de sănătate, la începutul acestuia an, înainte de începutul crizei epidemiologice. Recent, Bianca a povestit despre intervenția medicală avută la începutul anului, după ce s-a constatat că avea o problemă medicală la sâni. Este cunoscut faptul că Bianca, în toți acești ani, a suferit mai multe operații estetice, inclusiv de mărire a bustului.
„Asta a fost prima intervenție pe care am făcut-o și ulterior, mai exact în luna februarie, am decis să schimb și să-mi refac această operație din punct de vedere medical, nu neapărat estetic, pentru că eram ok estetic. Am avut o problemă medicală și domnul doctor n-a ezitat să-mi spună: „da, trebuie să schimbăm”, a spus Bianca Drăgușanu.
În acelai interviu, vedeta a povestit despre intervențiile estetice pe care și le-a făcut până acum, și că este mulțumimtă de modul cum arată. Bianca apovestit că prima sa intervenție estetică a avut-o la sâni, pe vremea când avea 26 de ani, șid e atunci au mai fost și altele. Intervenția de anul acesta, din luna februarie, s-a datorat unor mici complicații medicale la sâni, dar nu a fost foarte gravă, dar necesară.
„N-aș fi schimbat chestia asta, dar a fost chestia asta medicală. N-am vrut să-i fac mai mari, mai rotunzi. Asta a fost prima intervenție pe care am refăcut-o acum în luna februarie, pe care o recomand tuturor femeilor care simt că au un complex și că pot schimba ceva”, a povestit vedeta.