Bianca Drăgușanu, anunț despre copil cu Gabi Bădălău. Când face nunta? „În altă țară” VIDEO EXCLUSIV

de: Ioana Bucur
08 09. 2023

Parcă mai sinceră și deschisă ca oricând, una dintre cele mai celebre și controversate femei din showbiz-ul românesc ne-a oferit un interviu fabulos. Cu toate că este un subiect pe care a evitat de multe ori să îl discute, Bianca Drăgușanu a făcut un anunț despre un copil cu Gabi Bădălău. Vedeta, declarații despre nuntă, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Bianca Drăgușanu, declarații surprinzătoare despre căsătorie și nuntă

Bianca Drăgușanu este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute și frumoase femei din showbiz-ul românesc. De-a lungul timpului, a fost implicată în numeroase scandaluri, unele declarații și decizii alea sale au creat controverse, devenind subiecte intens dezbătute în publicațiile și emisiunile mondene.

Vedeta a acceptat să stea de vorbă cu Rebeka Pascu, reporter Playtech Știri, iar rezultatul este un interviu fabulos, ce poate fi urmărit, integral, mai jos. Blonda și-a deschis sufletul, vorbind sincer chiar și despre subiecte mai puțin comode.

„Acel bărbat ar trebui să schimbe la superlativ totul în viața mea”

În condițiile în care a dat de înțeles de mai multe ori că nu și-ar mai dori să se căsătorească, Bianca Drăgușanu a fost întrebată de reporterul nostru dacă ar vrea să mai aibă un copil. Vedeta a ținut să precizeze că nu exclude o nouă căsătorie, oferind și câteva detalii despre posibila nuntă:

„Eu nu am spus că nu mi-aș mai dori să mă căsătoresc. Am spus că, dacă m-așmai căsători o dată, acel bărbat ar trebui să schimbe la superlativ totul în viața mea. Eu îmi doresc să mă căsătoresc, dar, dacă se va întâmpla acest lucru, probabil va fi într-un cu totul alt context.

Probabil o să fie în altă țară, într-un grup mai restrâns, unde să vină familia…Doar că, momentan, mă întreabă prea mult lumea de chestia asta”, a spus Bianca Drăgușanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Te-ar putea interesa și: Bianca Drăgușanu, o nouă declarație virală în România: „Un bărbat sărac e un bărbat prost. De ce să stau cu un sărac? Ca să îl țin eu?” VIDEO EXCLUSIV

Ce spune despre un copil cu Gabi Bădălău

Cât despre un copil cu Gabi Bădălău, Bianca Drăgușanu nu a oferit un răspuns clar, însă a precizat că în momentul în care va avea de făcut un astfel de anunț, presa va afla, cu siguranță.

„E ca atunci când vii cu iubitul și întreabă „Dar voi când vă căsătoriți? Dar voi când faceți copil?” Nu mă mai întrebați! Dacă o să simt vreodată să fac chestia asta, cu siguranță veți afla și voi, cum ați aflat și de restul, de altfel”, a mai spus Bianca Drăgușanu.

Te-ar putea interesa și: Bianca Drăguşanu, părere sinceră despre Dana Budeanu şi Andreea Marin. „Nu mi-am dorit să copiez pe nimeni” EXCLUSIV