Beyonce, furioasă în timpul unui concert. Gestul unui angajat a enervat-o teribil, imagini virale: „Un rând de aplauze!”
„Un rând de aplauze!”, s-a exprimat Beyonce, după ce unul dintre angajații din echipa sa tehnică a enervat-o în timpul concertului pe care l-a susținut recent la Varșovia. Celebritatea a încercat sî colaboreze cu membrii echipei sale în repetate rânduri, însă fără succes. Un fan a surprins întregul moment. VIDEO
Beyonce, nervoasă la concertul din Varșovia
Beyonce a ajuns marți seară la Varșovia, ultima destinație înainte de a se îndrepta spre Canada și Statele Unite ale Americii, unde urmează să organizeze concerte în cadrul turneului Renaissance. Și-a făcut apariția pe scenă, în fața a mii de spectatori, în ținute impresionante, oferindu-le acestora un spectacol pe cinste.
Legendara cântăreață în vârstă de 41 de ani a făcut senzație la Varșovia. Nu toată lumea este de acord cu această idee, însă. Unele voci spun că momentul lui Beyonce pe scena din Polonia a fost total dezorganizat și haotic, dovadă fiind chiar un material video filmat de un fan, în timp ce artista era furioasă pe un membru al echipei tehnice.
La un moment dat, Beyonce și-a făcut apariția pe scenă îmbrăcată într-un body de smarald, ales special pentru o secțiune a spectacolului în care trebuie să călărească un cal de recuzită, cu bile de discotecă, ce era poreclit Reneigh. La scurt timp după ce a început să cânte Summer Renaissance, un membru ale echipei tehnice a scos-o din sărite pe celebritate.
Un fan al lui Beyonce a surprins-o pe cântăreață în culmea disperării din cauza echipei sale, care nu s-a sincronizat deloc. Artista s-a enervat vizibil, încercând să-și îndrume membrii echipei tehnice să mute câteva scări care se aflau lângă calul său, în timp ce cânta. La un moment dat, un membru din echipă s-a așezat chiar pe scările respective, privind show-ul ca un real fan în loc să le mute de pe scenă.
Cum au reacționat fanii când au văzut-o așa
Enervată, Beyonce s-a întors şi a spus „Un rând de aplauze!”, uitându-se fix în ochii angajatului ei, care s-a ridicat de pe ele imediat. Artista a fost surprinsă în timp ce încerca să împingă scările singură, cu piciorul. „Oh, Doamne!”, a putut fi auzită celebritatea rostind, după ce a îndepărtat microfonul de la gură.
Utilizatorii online s-au amuzat pe seama momentului. Unii au catalogat spectacolul lui Beyonce drept haotic, în timp ce alții au apreciat-o că a continuat să-și ducă interpretarea la capăt în ciuda tuturor mișcărilor greșite de pe scenă ale angajaților.
„A fost mult… fotografii, dansatorii erau unde nu trebuiau, calul… Beyonce împingând scara de la locul ei pentru că era supărată… Acest spectacol a fost haotic…”, a spus unul dintre internauți.
„Este o profesionistă pentru că și-a continuat spectacolul atingând acele note muzicale în mijlocul haosului”, a fost de părere altcineva.
Un utilizator online s-a amuzat amintindu-și un moment în care Beyonce i-a transmis unui angajat că îl concediază chiar în mijlocul unui concert.
@beyoncevi Replying to @dojvfx she said a round of applause directly into his eyes I CANT i love her #beyonce #renaissancetour #renaissanceworldtour #fypシ ♬ original sound – beyoncevi