Betty Salam, despre primul concert alături de tatăl său. Cum se simte Florin Salam, de fapt: „Am mari emoţii” EXCLUSIV
Betty Salam, despre primul concert alături de tatăl său! Betty, fiica lui Florin Salam va urca pentru prima oară în cariera sa pe scenă alături de tatăl ei. Evenmentul va vea loc peste doar câteva zile, într-un show pe care cei doi îl vor susține în Herăstrău. Bilete s-au vândut ca „pâinea caldă”. Artista ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentr Playtech.ro, că are mari emoții și că repetă alături de tatăl său cele două piese pe care le vor cânta împreună, pe data de 27 august. La miezul nopții, în plin spectacol, aceasta își va sărbători ziua de naștere.
Betty Salam, la primul concert cu tatăl său
La fix două săptămâni de când Florin Salam și-a negat „propria moarte”, anunțând că se simte bine după ce a avut COVID și că urma să se întoarcă acasă, după câteva zile petrecute într-o clinică de specialiate, regele manelelor și fiica sa vor urca pentru prima oară, împreună, pe aceeași scenă, într-un spectacol ce va avea loc pe 27 august, în Herăstrău.
Betty, fiica lui Florin Salam, a acordat pentru playtech.ro primul său interviu, pe această temă. Artista a mărturisit că are mari emoții și că va cânta cu tatăl său doar două piese, printre care și cea lansată împreună, „Tăticul meu, fetița mea”.
Am mari emoții, e prima oară când urc pe scenă împreună cu tata. Vom cânta două piese împreună, printre care și <Tăticul meu, fetița mea>.
În rest, eu îmi voi cânta piesele din repertoriul meu, tata pe ale lui. Vom repeta și-n seara asta, ne pregătim ca totul să iasă bine.
Vom face și ceva caterincă pe scenă”, a declarat Betty pentru playtech.ro.
„Tata mă ajută”
Mamă a unui băiețel care în toamnă va împlini patru ani, Betty Salam ne-a mai mărturisit că nu a mai cântat dinainte de pandemie și că, deși tatăl său își dorește și caută să o ajute, ea vrea să se descurce pe cont propriu.
„Nu am mai cântat dinainte de pandemie, vreau ca acum să mă ocup de mine. Tata mă ajută, dar eu nu vreau să-l implic în cariera mea.
Sunt încăpățânată. Am tot avut vacanță, gata, s-a terminat, acum vreau să muncesc”, ne-a mai spus aceasta.
Nepoțelul lui Salam, prezent la spectacol
Artista ne-a mai spus că-și va lua și băiețelul la spectacolul pe care-l va susține alături de tatăl său, mai ales că fix la miezul nopții își va serba și ziua sa de naștere.
„La 12 noaptea va fi și ziua mea de naștere, o vom sărbători împreună. Voi lua și băiețelul la spectacol”, a completat aceasta.
De fiecare dată când a avut ocazia, Betty Salam a povestit cum decurg întâlnirile dintre tatăl și fiul său, despre cae spune că-i seamănă foarte mult artistului, mai ales că sunt născuți în aceeași zi, pe 1 octombrie.
„E o bucurie când se întâlnesc, de nedescris. Deseori mi se pare că și cântă împreună.
Ba chiar aș putea jura că Matthias e cel care dă tonul, că încearcă să-l învețe pe tata să cânte.
Îi seamănă foarte mult, sunt și născuți în aceeași zi”, ne mărturisea artista.
Betty Salam mereu a avut numai cuvinte de laudă la adresa părintelui său, despre care ne-a spus: „Am cel mai grozav tată din lume. Toți suntem bine acum”.