Bercea Mondial, condamnat la pușcărie pentru tentativă de omor. Cât timp va sta după gratii finul lui Mircea Băsescu

de: Ana Chivu
22 10. 2019

Bercea Mondial a fost condamnat definitiv pentru tentativă de omor! Sandu Anghel, pe numele real, se află în același dosar cu fiul său, Laurențiu Anghel. Finul fratelui lui Traian Băsescu a fost eliberat condiționat la începutul anului curent, iar acum și-a aflat sentința. Cât va sta interlopul în spatele gratiilor?

Bercea Mondial, condamnat la închisoare pentru tentativă de omor

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut în lumea „grea” drept Bercea Mondial, a fost eliberat condiționat la începutul anului acesta, iar acum a primit pedeapsa definitivă în urma acuzațiilor de tentativă de omor. Finul lui Mircea Băsescu se pare că va sta nu mai puțin de 13 ani în spatele gratiilor, pentru a putea plăti pentru fapta comisă. Cu toate că acesta fusese condamnat pe fond de Tribunalul Olt la doar 6 ani de închisoare, contopirea pedepselor primite și din alte dosare a rezultat o pedepsă de 13 ani și 272 de zile.

„În final, inculpatul Anghel Sandu va executa: pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie, deduce perioada executată cu începere de la 20.02.2011 la 16.05.2014, de la 17.05.2014 la 03.08.2014 şi de la 04.08.2014 la 08.02.2019”
Sentința Tribunalului Olt

Bercea Mondial, condamnat pentru tentativă de omor

A încercat să-l omoare viceprimarul din Slatina și și-a înjunghiat nepotul

De asemenea, Bercea Mondial și fiul său vor trebui să-i plătească daune morale lui Valeriu Matei câte 40.000 de euro fiecare. La aceste sume se adaugă 3.000 de lei și alți 4.000 de lei pentru cheltuielile judiciare din fazele de urmărire penală și judecată. Amintim că Bercea a fost eliberat din penitenciar în luna februarie a lui 2019, după ce a executat o condamnare de 8 ani și 9 luni de închisoare din cauza faptului că și-a înjunghiat nepotul.
Tot atunci, Laurențiu Anghel a fost în detenție acuzat de complicitate de tâlhărie. Bercea a devenit cunoscut datorită relațiilor numeroase pe care le are cu judecători și alți oameni influenți, dar mai ales cu Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al țării, care i-a botezat un nepot.