Bebelușul unei femei din Iași a decedat la două zile după naștere. Înainte de a naște, femeia a făcut o greșeală fatală
O mămică din Iași trece prin momente grele, după ce bebelușul acesteia a decedat la două zile după naștere. Acesta s-a născut la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași și a avut doar 800 de grame. Medicii au încercat să îl salveze, însă nu au mai putut face nimic.
O mămică din Iași și-a pierdut bebelușul
Femeia, în vârstă de 35 de ani, s-a prezentat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași în stare foarte gravă. Avea ruptură de uter și hemoragie masivă abdominală. Văzând stare în care se află, medicii au băgat-o de urgență în operație, deoarece pierduse deja 5 litri de sânge.
La naștere, bebelușul cântărea doar 800 de grame. Medicii l-au ținut în viață cât au putut, însă după două zile a decedat. Aceștia nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Mama a rămas internată la secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Este stabilă și rămâne sub supraveghere.
„Din nefericire și cu tristețe vă spun că am primit o veste cumplită, care ne-a șocat pe toți. Tocmai am fost anunțată că a murit aseară copilul de 800 de grame. Era atât de mic, dar am sperat mereu că se va face bine. Din păcate, nu a mai putut să lupte. Ne-a întristat pe toți această veste. Mama celui mic este internată în continuare în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului «Sfântul Spiridon». Aceasta este stabilă, însă mai rămâne sub supravegherea medicilor”, a declarat dr. Monica Holicov de la Maternitatea „Cuza Vodă”.
Tânăra din Iași se afla pentru a doua oară în aceeași situație
Tânăra din Iași se află pentru a doua oară în această situație. Femeia are un copil, iar în momentul în care a vrut să nască din nou prin cezariană, bebelușul a decedat. Aceasta născuse la termen, însă copilul a decedat a treia zi după ce văzuse lumina zilei.
Femeia nu știe care a fost motivul pentru care a pierdut atunci copilul. De asemenea, cel mai probabil, nu doar cele două cezariene au contribuit la deces, ci și efortul pe care l-a depus constant în timpul sarcinii.
„Femeia este din mediul rural. Pe lângă faptul că a avut două cezariene, care au lăsat cicatrici, un alt motiv care a adus-o în situația aceasta a fost că a muncit. Fiind de la țară, a făcut treabă prin curte, a ridicat, s-a forțat. Munca i-a pus viața în pericol. Ea ne-a spus că a muncit pe tot parcursul sarcinii și mi-a povestit că, atunci când i s-a făcut rău, căra ceva greu și a simțit o durere bruscă. Atunci a fost momentul în care i s-a rupt uterul. Una din cele două cezariene a fost cu copil mort. La cea de-a doua intervenție chirurgicală, copilul i-a murit a treia zi de la naștere. A zis că nici ea nu știe de ce a murit. Viața i-a fost pusă în pericol pentru că putea să moară”, a spus dr. Monica Holicov.