18 oct. 2021 | 13:34

Beatrice Mahler, avertisment sumbru cu privire la situația dramatică din spitale: „Prezenţa unui pat şi a unui concentrator de oxigen devin insuficiente”

Sănătate
Beatrice Mahler, avertisment sumbru cu privire la situația dramatică din spitale:
Beatrice Mahler, manager "Marius Nasta"

Managerul de la “Marius Nasta” trage un nou semnal de alarmă după ce situația din spitale a devenit insuportabilă. Din păcate, medicii și aparatele nu mai fac față numărului mare de pacienți în stare gravă, astfel că valul patru este mult mai agresiv față de cel anterior.

Starea pacienților se înrăutățește în primele 24 de ore de la internare

Infecția cu Covid-19 se agravează de la zi la zi, astfel că fiecare zi pierdută reprezintă o șansă în minus pentru a câștiga lupta cu boala. Medicul Beatrice Mahler atenționează asupra faptului că degradarea stării de sănătate a pacientului în 24 de ore este foarte ridicată, astfel că patul de la ATI și un concentrator de oxigen nu mai sunt suficiente pentru a face față situației grele în care se află.

„Suntem într-o situaţie extrem de dificilă în spitale, avem foarte mulţi pacienţi internaţi, dar nu acest lucru este poate cel mai important, ci faptul că formele pe care le prezintă și pacienţii din secţie sunt extrem de severe, pacienţi care necesită debit mare de oxigen şi nu ajunge de multe ori sau de cele mai multe ori la cei care au formă evolutivă. Prezenţa unui pat şi a unui concentrator de oxigen devin insuficiente pentru evoluţia din primele 24 de ore de la momentul internării.

Azi-dimineaţă, din 100 de pacienţi prezenţi în secţie doar doi aveau necesarul de oxigen sub 10 litri, ceilalţi aveau necesarul de oxigen foarte mare şi consumul de oxigen a crescut extrem de mult. Avem cantităţi uriaşe. Practic, faţă de valul 3, am triplat consumul de oxigen în acest moment”, a arătat medicul Beatrice Mahler, sâmbătă, la Digi24.

Cât de mare este pericolul de incendii în spitale

Medicul Beatrice Mahler a fost întrebată de pericolele izbucnirii unui incendiu în spitalul pe care îl conduce, având în vederea cantitatea extrem de mare de oxigen din ATI. Aceasta nu a exclus această posibilitate, însă a dat asigurări cu privire la faptul că există controale de specialitate periodic, iar angajații spitalului respectă cu seriozitate toate normele de protecție și procedurile specifice.

„În acest moment cei de la IGSU au controale în secţiile secțiile de Terapie Intensivă, practic, au o discuţie cu personalul din spital de mai multe ori pe zi, să verificăm şi să reverificăm faptul că procedura este respectată, deschiderea geamurilor periodic. Pentru că avem unitatea mobilă în curte, beneficiem şi de sprijinul IGSU cu o unitate de pompieri care este prezentă acolo. Oarecum, aceste măsuri suplimentare ne creează o stare de confort care pot să spun că a lipsit în trecut”, a adăugat managerul.

 

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Victor Ponta, o nouă poză cu Donald Trump. Diversiunea lansată de Realitatea TV, demontată magistral de fostul premier
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro