Bătaie la metrou. A fost lăsat inconștient după ce a râs de oamenii care aveau mască
Bătaie la metrou! Un bărbat a fost lovit de un tânăr după ce a jignit și judecat oamenii aflați în tren. Cum s-a petrecut totul?
Bărbat lovit de un tânăr după ce a jignit și umilit oamenii din metrou
Scandal imens într-un metrou din Londra după ce un bărbat și-a bătut joc de oamenii are purtau măști de protecție. Acesta a jignit oamenii de culoare, a judecat pe toată lumea aflată în tren,iar la final unul dintre tinerii aflați în apropierea sa l-a lovit puternic. Dintr-o singură lovitură, acesta a căzut lat, fiind nevoie de ajutorul altor oameni aflați în metrou pentru a-l imobiliza.
Pe imagini nu se vede momentul când acesta și-a revenit și a putut merge acasă pe picioarele sale. Filmarea a devenit rapid virală în mediul online, mai cu seamă că surprinde două dintre subiectele care au acaparat anul 2020 – pandemia de coronavirus și rasismul. Amintim că mișcarea #BLM continuă peste ocean, mai cu seamă că numărul victimelor rasismului din întreaga lume continuă să crească.
„Animale de companie”
Scandalul din metrou a început să le spună cetățenilor care poartă mască de protecție „animale de companie”. Călătorii au fost jigniți continuu de acesta, la un moment dat bărbatul cerându-le să se întoarcă acasă pentru că sunt imigranți.
Numeroși tineri de culoare aflați în apropierea sa i-au atras atenția cu privire la comportamentul său deplasat, moment în care el a continuat cu remarci rasiste, susținând că aceștia sunt sub demnitatea albilor. Patru tineri de culoare care au coborât la stația dorită s-au apropiat de el, moment în care unul dintre ei l-a lovit cu pumnul în față, arată Daily Mail. Bărbatul agresiv a rămas inconștient pe podeaua metroului.