Bătaie între două fete pe terasa unui mall din Bucureşti. Este șocant ce au făcut cei prezenți
Situație bizară pe o terasă din București! Două fete au avut un conflict și au sărit la bătaie, iar videoclip-urile cu ele apărute pe internet au șocat mulți români, mai ales după ce s-a observat ce au făcut cei prezenți, în loc să le despartă.
Bătaie între două adolescente. Ce au făcut persoanele prezente
Incidentele violente dintre adolescente par să fie din ce în ce mai numeroase. De această dată, două tinere au încercat să își rezolve problemele, dar tactica abordată nu a fost deloc una bună, mai ales pentru că ele au sărit la bătaie, sub ochii martorilor.
În imaginile apărute pe internet, se poate observa cum adolescentele se trag de păr și se lovesc cu palmele, picioarele și pumnii. Chiar dacă ele nu par să aibă mai mult de 16 ani, nu au stat pe gânduri în momentul în care au recurs la violență chiar pe o terasă a unui mall din Capitală.
Cele două au apărut la locul incidentului alături de mai mulți prieteni și colegi. În loc să le despartă, cei prezenți au format un cerc și au filmat episodul violent cu telefoanele mobile, încurajându-le, în același timp, să ducă la capăt bătaia. Imaginile violente au fost postate în mediul online, ajungând în atenția autorităților.
Vezi aici imaginile șocante cu tinerele care își împart pumni și picioare!
Episod violent într-o școală. Fetele au sărit imediat la bătaie
Nu este prima oară când este filmat un astfel de incident violent, din păcate. Tinerii au început să își facă dreptate singuri, ajungându-se la violență de cele mai multe ori. Două adolescente dintr-o școală din Mehedinți au fost filmate în timp ce își adresau injurii și se băteau cu pumnii și picioarele.
Între timp, colegii ce au fost martori la evenimentul violent nu au încercat să le despartă, lucru ce a fost văzut în videoclip-urile apărute pe o rețea de socializare. Mai cu seamă, se pot auzi chiuiturile copiilor din clasă, ei încurajându-le pe cele două să își aplice lovituri.
De asemenea, imaginile șocante au ajuns și la o mămică ce și-a dus copilul la respectiva școală.
“Sunt mama unei fetițe din clasă. În primul rând, nu e cazul să fie acuzați profesorii. Erau în pauză și “victima”, așa cum ați descris-o, era venită în clasa lor.
În definitiv, sunt două fete. Nu cred că era cineva victimă și în niciun caz, vezi domne, nu se întâmplă prin școli. Din păcate, este o problemă și cu educația care o primesc acasă copiii.
Cât despre profesori, ce să facă? Nu au voie să le zică nimic, că vin părinții revoltați. Au ajuns să le fie frică profesorilor să stea la ore din cauza unor elevi!
Nu mai au niciun respect mulți dintre copiii noștri, dar ce putem face?
Ne-ați înnebunit cu legile voastre, domnilor parlamentar. Din cauza voastră se ajunge la așa ceva!”, a zis ea, potrivit paginii de Facebok ‘Observ Tot’.