Scandal mare la Liceul „Jean Monnet” din București, după ce un grup de tineri, înarmați cu arme albe, au încercat să intre în liceu. Incidentul a avut loc seara, în jurul orei 18:00. La poarta liceului au apărut circa 10 persoane, iar unul dintre ei ar fi avut un topor.
Totul ar fi pornit din cauza unei relații amoroase, pe care un elev din clasa a IX-a ar fi avut-o cu o colegă de vârsta lui. La rândul ei, fata ar fi fost iubita unui alt adolescent, care locuiește în cartierul Colentina. Cel din urmă și-ar fi adunat mai mulți prieteni și a mers la în fața liceului pentru a-l confrunta pe cel care i-a furat iubita.
Întreaga scenă s-ar fi putut încheia cu victime, deoarece colegii elevului de la liceu s-au mobilizat și ar fi încercat să se ia la bătaie cu grupul adolescentului venit pentru răzbunare. Într-un final, scandalagii au plecat în momentul în care au aflat că agentul de pază a anunțat Poliția. Înainte de a pleca, unui dintre ei a lovit gardul liceului cu toporul, de mai multe ori.
Cu toate acestea, oamenii legii au anunțat că nu a sunat nimeni la 112, ci agentul de pază l-ar fi contactat telefonic pe unul dintre polițiștii Secției 1. Acesta și-a alertat colegii, iar la liceu s-au deplasat mai multe echipaje de poliție. Până au ajuns la fața locului, scandalagii erau plecați de mult.
Două directoare de la Liceul Callatis din Mangalia au fost acuzate că solicitau bani pentru printarea și copierea fișelor de subiecte la lucrările scrise. Asociația Elevilor din Constanța a publicat o chitanță semnată către secretarul unității de învățământ, ștampilată. Aceasta este din luna noiembrie a anului trecut și atestă primirea unei sume de la o anumită clasă pentru „contravaloarea lucrărilor trase la xerox”.
„Afirmaţiile doamnei director cu privire la falsificarea tabelului pentru denigrarea liceului au fost dovedite ca fiind complet false anterior, în urma publicării de către AEC a unei conversaţii purtate cu peste o lună înainte de publicarea tabelului în care, în mod evident, doamna director citea din tabel şi încuraja colectarea respectivelor sume.
În urma publicării înregistrării, AEC a intrat în posesia unei chitanţe semnate de către secretarul unităţii de învăţământ, ştampilate, din luna noiembrie a anului 2021, ce atestă primirea unei sume de la o anumită clasă, pentru <>. Amintim din nou că această colectare de fonduri este complet ilegală, încadrându-se în infracţiunea de luare de mită”, a transmis AEC.
Prin urmare, Asociația Elevilor din Constanța a solicitat demiterea directoarei și a anunțat că va depune o plângere penală pentru luare de mită. Totodată, ISJ a decis realizarea unui audit la unitatea de învățământ, pentru a verifica documentele contabile. În urma acestuia, s-a decis încetarea detașării celor două directoare.