Băsescu o ironizează pe Dăncilă ”crește… mai cu un Cex, mai cu un sex”

de: Puiu Alexandru
18 06. 2019

Viorica Dăncilă poate umple o carte cu gafele pe care le-a făcut în ultimii ani, iar Trăian Băsescu a profitat de una dintre cele mai recente pentru a o ironiza.

Fostul președinte Trăian Băsescu a devenit foarte activ politic în ultimul an. Prezent deseori în studiourile de televiziune, liderul PMP are un talent deosebit când vine vorba de ironizarea puterii. Cea mai recentă intervenție a domniei sale s-a desfășurat luni seară, la Digi24. În contextul cu pricina, a făcut câteva afirmații pe marginea abilităților de lider ale lui Dăncilă.

„Va fi președinta PSD și premier pentru că are atuul maxim, le spune «băieți, dacă nu sunt și președinta PSD luați mandatul meu de prim-ministru de aici», dar nu îl dă lor, se duce și îl predă la președintele Iohannis și atunci îi seacă la inimă și nimeni nu va juca varianta ieșirii de la guvernare. Gândiți-vă că ai un premier, că ar vrea să candideze la funcția de președinte al partidului din care provine și că partidul îi spune «nu», păi pe bună dreptate își depune mandatul premierul. Acum ăsta e principiul, faptul că este doamna Dăncilă în postura de a face acest joc este doar un ghinion al PSD, faptul că nu a fost un om de primă dimensiune politică, dar uite că și doamna Dăncilă crește, mai cu un CEx, mai cu un sex, le încurcă dânsa”, a afirmat Traian Băsescu, luni seară la Digi 24, întrebat dacă va supraviețui PSD și dacă Viorica Dăncilă va fi aleasă președinte al partidului.

În opinia lui Băsescu, după intrarea lui Dragnea după gratii, Dăncilă este semnificativ mai relaxată în poziția de premier, chiar dacă nu joacă la un alt nivel politic decât în trecut. „Nu este la un alt nivel, dar îmi pare mai relaxată, cert e că e destul de liberă și acum văd că își asumă să nu dea prin OUG Codul administrativ, mult așteptată de baroni, pentru pensiile speciale. A fost respins de CCR și să vii cu o OUG sună rău, care nu e din categoria actelor pe care le respecți când le face premierul. Ai o decizie a CCR care spune că pensiile speciale sunt o pomană neconstituțională, iar acum să vii să dai prin OUG nu merge”, a concluzionat fostul președinte al României.