Bărbat scos cu forța din magazin și pus la pământ de doi polițiști. Motivul pentru care agenții au acționat cu brutalitate VIDEO

de: Ionuț Vieru
28 01. 2022

Un bărbat din Alba Iulia, în vârstă de 56 de ani, a fost scos cu forța dintr-un supermarket și pus la pământ de doi polițiști locali. Agenții au decis să acționeze astfel după ce au văzut că bărbatul nu purta masca de protecție. Scenele au fost filmate de cineva aflat la fața locului.

Pus la pământ pentru că nu avea mască de protecție

Incidentul a avut loc joi seara, iar pe imagini se vede cum bărbatul este scos cu forța din magazin și pus la pământ. Unul dintre polițiști este urcat peste el, iar celălalt îl încătușează. Incidentul a fost filmat de un martor, iar imaginile arată cât de violent au reacționat oamenii legii.

Restul oamenii care au asistat la încătușarea bărbatului au strigat disperați să-l elibereze, însă fără succes. În urma imaginilor apărute pe rețelele de socializare și distribuite masiv de oameni, șeful poliției locale din Alba Iulia a venit cu o declarație, prin care oferă explicații pentru comportamentul celor doi polițiști.

„Persoana respectivă nu purta mască, moment în care agenţii l-au rugat să-şi pună mască, motiv pentru care acesta a devenit recalcitrant, adresând cuvinte vulgare la adresa poliţiştilor locali. Domnul respectiv a încercat să folosească forţa, să-l lovească pe unul dintre ei. Colegii l-au somat că vor folosi forţa”, a explicat Marin Calotă, şeful biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia.

Bărbat călcat pe gât de agenții de pază

Un bărbat din Buzău a fost pus la pământ și călcat pe gât de agenții de pază a unui magazin, după ce s-a plâns că a fost înșelat la preț. Bărbatul a sunat la 112 în timp ce era ținut la pământ, fiind ajutor de câteva persoane care au asistat la scenele de violență. Pentru a-l imobiliza, cei doi agenți i-au pus piciorul pe gât.

Un alt bărbat, martor la cele întâmplate, l-a ajutat pe cel pus la pământ și a reușit să-l elibereze din mâinile agenților. În momentul în care au ajuns echipajele de Poliție la fața locului, clientul a explicat că a fost înșelat la preț, deoarece produsele cumpărate de el avea un preț pe bon și un alt preț la raft.

„Polițiștii de la investigarea criminalității economice fac verificări cu privire la nemulțumirile apelantului în ceea ce privește actul comercial prestat de operatorul economic, în același timp fiind supusă unei analize specifice la nivel intern și intervenția echipajului mixt la fața locului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Scandalul a continuat, atunci când un alt bărbat a devenit recalcitrant în momentul în care oamenii legii au încercat să-l legitimeze. Ulterior, agenții de Poliție l-au condus la secție pentru identificare.