Baraj din România, finalizat după 35 de ani de lucrări. Proiectul a fost conceput de autoritățile comuniste

de: Ionuț Vieru
01 04. 2022

Lucrările la barajul viitoarei acumulări hidrotehnice Mihăileni de pe râul Crișul Alb au început în anul 1987, construcția făcând parte din Acumularea Mihăileni, proiect plănuit de autoritățile comuniste pentru alimentarea cu apă a localităților și exploatărilor miniere din zona Bradului.

Baraj finalizat după 35 de ani

În cursul zilei de joi, 31 martie, au fost recepționate lucrările la barajul Mihăileni, situat pe râul Crișul Alb, între județele Hunedoara și Alba. Printre cei prezenți la eveniment a fost și Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Potrivit Administrației Naționale Apelor Române, la 35 de ani de la începere lucrărilor au fost finalizate următoarele: barajul, plotul de apă industrială și microhidrocentrală, descărcătorul de ape mari, drumul de exploatare de pe malul stâng, devierea Drumului Național 74, trei poduri, sediul de exploatare și un viaduct.

Prefectura Hunedoara anunță că până în 2023 vor fi finalizate și celelalte componente ale investiției, precum devierea Drumului Național DN 74 Brad-Abrud, devierea de 5 kilometri din drumul de exploatare pe malul stâng al lacului de acumulare sau amenajarea cuvetei lacului de acumulare în vederea ecologizării. Acestea sunt doar câteva din componentele investiției care vor fi finalizate.

Valoarea totală a investiției se ridică la 168 de milioane de lei. Până în prezent, statul român a alocat 148,51 de milioane de lei, din care 15 milioane doar anul acesta. Potrivit Apelor Române, acumularea de la Mihăileni va putea să își mărească treptat volumul de apă pe care îl poate prelua în timpul viiturilor.

Lucrările au început în anul 1987

Barajul și lacul de acumulare se află la doar 15 kilometri de municipiul Arad. Lucrările au început în anul 1987, iar lucrările trebuiau finalizate în doar cinci ani, se arată în proiectul inițial, din perioada comunismului.

„Peste 17.000 de locuitori, inclusiv pe cei care trăiesc în municipiul Brad, precum şi obiectivele socio-economice din zonă (36 de kilometri de drumuri, 45 de kilometri de cale ferată), inclusiv amenajările agricole din lunca Crişului Alb (2.000 de hectare agricole) vor fi mai protejaţi de riscul inundaţiilor. Volumul total al acumulării va fi de 10,33 de milioane de metri cubi din care volumul pentru atenuarea viiturilor 6,50 de milioane metri cubi.

Anual, vor fi evitate pagube potenţiale de natură socio-economică în valoare medie de peste 700.000 de euro. Va furniza necesarul pentru alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din Brad, Crişcior, precum şi a altor consumatori aflaţi în aval de baraj. De asemenea, va constitui o sursă de apă pentru industria minieră din zonă. Mai mult, va avea şi un rol de producere a energiei electrice (1,2 Gw/an)”, au informat reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

După anul 1990, lucrările au stagnat sau au avansat într-un ritm lent. Acumularea Mihăileni a rămas în conservare. Singurele lucrările făcute aici au prevăzut doar întreținerea șantierului.