Bani în plus pentru românii cu pensii mici. Ce sume vor primi de la stat din iarnă, anunţ de ultimă oră
În aceste zile actuala guvernare pune la punct ultimele detalii pe marginea noilor măsuri fiscale, ulterior venind în fața Parlamentului pentru asumarea lor. Deși noile măsuri vor pune mari probleme, conform analiștilor, Marcel Ciolacu vine și anunță bani în plus pentru românii cu pensii mici, precizând și ce sume vor primi de la stat din iarnă.
Noile măsuri fiscale, motiv de scandal în Parlamentul României
Odată cu preluarea mandatului de premier, Marcel Ciolacu punea în mișcare un nou plan de măsuri fiscale menite să diminueze deficitul bugetar, acestea fiind îndreptate în mare parte spre angajații bugetari dar și spre marii contribuabili.
Măsurile anunțate și care vor fi asumate în fața plenului reunit al Parlamentului României, au generat deja polemimci aprige în cele două camere parlamentare.
Cei aflați în opoziție, reprezentanții USR și AUR au anunțat deja că vor depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ciolacu, dar cum nu prea sunt șanse de majoritate, măsurile propuse de guvern ar putea trece fără nicio problemă.
Pe de altă parte, în cea mai recentă apariție televizată, la Antena 3, premierul a vorbit de noi măsuri de majorare a pensiilor, spunând că:
”A existat un contract cu Banca Mondială și au existat 3 variante de lege a pensiilor. Atât noi, cât și Comisia, considerăm că sunt inechități foarte mari în sistem între pensiile foarte mici și pensiile foarte mari.”
Marcel Ciolacu anunță bani în plus pentru românii cu pensii mici
În dialogul de asdeară cu Marius Gâdea, noul premier a venit în fața românilor vorbind de noi posibile majorări de pensii, acesta precizând și care vor bfi beneficiarii, precum și care ar putea fi sumele acordate acestora:
”Toată lumea caută un echilibru social, iar măsurile fiscale duc la o echitate socială. Nu pot să măresc TVA-ul și să tai în mod egal puterea de cumpărare și a celui cu 1.000 de lei, și a celui cu 100.000 de lei în mod egal.
Nimeni nu mai acceptă așa ceva într-o Europă socială. În acest moment s-au discutat principiile. Eu doresc să trec legea pensiilor anul acesta, iar la 1 ianuarie ea să fie în vigoare”, a explicat Marcel Ciolacu în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Citește și: Mai mulţi bani pentru aceşti români. Marcel Ciolacu a făcut anunţul, este vorba de o mărire cu 50%
Pensiile se vor majora cu 100% din rata inflației
Deși rata inflației actuale este una extrem d mare, precum și deficitul bugetar, Marcel Ciolacu pare optimist atunci când anunță bani în plus pentru românii cu pensii mici.
Ba mai mult de-atât, premierul spune că noile majorări se vor face cu 100% din rata inflației, deși pentru moment calculul bugetar nu ar permite o astfel de majorare, ca urmare a unei găuri la bugetul de stat de peste 40 de miliarde de lei.
Cu toate astea, Marcel Ciolacu spune că ”Minimul de procent va fi inflația din anul respectiv, exact cum am făcut și anul trecut, când era prim-ministru domnul Nicolae Ciucă!“.
Rămâne de văzut dacă ținta de deficit va fi atinsă până la începutul anului viitor și, implicit, dacă vor exista fondurile necesare pentru a putea susține o astfel de cheltuială, cu noile majorări promise aseară de premier.