01 mai 2019 | 16:45

Povestea Băiatului Homar, monstrul cu chip de om și rău ca un demon

Știri generale
Povestea Băiatului Homar, monstrul cu chip de om și rău ca un demon

La începutul secolului trecut, lumea a fost uimită de existența unui om diform care avea mâini precum cleștii unui homar. Din cauza malformației sale, a fost poreclit Băiatul Homar, dar nu aspectul fizic l-a transformat în monstru.

Astăzi, avem tendința să credem că principala cauză a malformațiilor congenitale, mutațiile hidoase, monstruoase sunt cauzate de poluare și de efectele experimentelor nucleare. Oameni cu mutații îngrozitoare au existat cu mult timp înainte ca omul să înceapă să se „joace” cu elementele radioactive.

Băiatul Homar, o ciudățenie a naturii

În anii ‘30, un anume Grady Stiles Jr., supranumit Băiatul Homar, uimea Statele Unite ale Americii din cauza aspectului său fizic ieșit din comun și monstruos.

Grady Stiles a moștenit o boală congenitală numită electrodactilie sau sindromul cleștelui de homar. Această boală s-a transmis aproape din generație în generație în familia lui Grady, încă din anul 1805. Grady Stiles Jr. a fost al șaselea membru al familiei care a moștenit sindromul și l-a preluat direct de la tatăl său, care făcuse din condiția sa o afacere.

Tatăl lui Grady devenise renumit pentru că se alăturase circului și fondase un spectacol al ciudaților a cărui principală atracție era chiar el. Ulterior, l-a inclus în show și pe fiul său, Grady, încă de când avea doar șapte ani.

baiatul homar

Grady Stiles adult (stânga) și copil (dreapta)

Acest sindrom presupunea mutații ale membrelor. Degetele din mijloc de la mâini lipsesc, iar cele rămase sunt unite, formând un fel de clește, ca la homari. În anumite cazuri, picioarele sunt și ele într-atât de deformate, încât este imposibil pentru pacient să meargă. Acesta a fost și cazul lui Grady Jr., care avea nevoie de scaun cu rotile ca să se deplaseze.

Porecla, Băiatul Homar, i-a fost dată chiar de către tatăl său, care, la rândul lui, se autointitulase Omul Homar, pentru a atrage spectatori care să-i plătească spectacolele sau măcar să-l vadă, ca pe un animal rar și ciudat. Grady s-a împăcat cu ideea și a continuat „afacerea” tatălui său.

Un monstru cu chip de om și clești de homar

În ciuda condiției sale, el a fost căsătorit de mai multe ori, dar firea sa crudă și de alcoolic violent l-a împiedicat să aibă o familie normală (dincolo de faptul că și doi dintre propriii copii i-au moștenit malformația).

Prima lui soție, Mary Teresa, a fost o femeie sănătoasă din punct de vedere fizic, dar s-a alăturat și ea, de la 19 ani, circului, unde l-a cunoscut pe Grady. Cumva, Băiatul Homar n-a avut de la început comportamentul unui monstru, sau cel puțin Mary n-a vrut să-i vadă adevărata fire.

Probabil chinuit de faptul că lumea nu-l vedea un om normal, Grady a căzut în patima alcoolismului și a devenit deosebit de violent. Și-a bătut soția și copiii până într-o noapte a anului 1973, când Mary a decis să divorțeze de monstru. Toată viața, Grady n-a putut să se deplaseze decât cu ajutorul părții superioare a corpului, motiv pentru care dezvoltase niște brațe foarte puternice, iar acei clești nu mai erau de mult o slăbiciune.

Cruzimea lui a crescut în intensitate, iar în 1978, a înfăptuit și prima crimă. Fiica sa se îndrăgostise de un bărbat pe care Grady îl antipatiza, așa că l-a ucis prin împușcare chiar în ziua în care urma să se căsătorească cu fiica sa.

În mod bizar și, cu toate că dovezile îl incriminau, Băiatul Homar n-a stat nicio zi în închisoare. Din cauza sindromului de care suferea și a cirozei pe care o căpătase în urma alcoolului și a fumatului în exces, judecătorii l-au absolvit de pedeapsă, sub pretextul că în pușcărie n-ar fi putut primi îngrijire medicală adecvată. Fusese judecat după legile din Florida.

Cum și-a găsit sfârșitul Băiatul Homar

Grady s-a recăsătorit la scurt timp după divorțul de prima nevastă, dar nici a doua soție n-a stat mult cu el și l-a părăsit. În împrejurări greu de înțeles, Mary, prima soție, s-a întors la el, iar în 1989 s-au recăsătorit, fără ca Grady să-și fi îndreptat comportamentul violent.

Alții spun însă că Mary a avut o strategie, pentru că în 1992, ea a plătit amicul și vecinul Chris Wyant cu 1.500 de dolari ca să-i facă felul lui Grady.

Băiatul Homar a fost împușcat în cap în timp ce se uita la televizor. La funeraliile sale n-a fost nimeni prezent. Ironiza sorții a făcut că Wyant n-a fost achitat de Justiție și a fost condamnat la 27 de ani de închisoare. Mary a primit și ea 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Parteneri
Cine este femeia care i-a sucit mințile lui Sebastian Stan, actorul român premiat la Globurile de Aur
Redactia.ro
Cele 3 zodii a căror viață se va schimba total, după Bobotează. Divinitatea le va ajuta să depășească greutățile și să dea lovitura pe toate planurile
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Duminică. Zodii care își dau demisia anul acesta. Nu se mai simt apreciate la locul de muncă
EVZ.ro
Obiceiul urât pe care îl are viitorul soț al Selenei Gomez. Fanii nu au o părere bună despre Benny Blanco
Spynews
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
PACE în UCRAINA! ZELENSKI, discuții cu TRUMP și PUTIN
Mediaflux
Visezi să mergi în Thailanda și să participi la ceremonia elefanților? O turistă de 22 de ani a murit în timp ce interacționa cu un animal
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Mesaje și felicitari de Bobotează pentru cei dragi. Ce se urează de Botezul Domnului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro