Deși a fost demarată campania de vaccinare anti-covid, se știu foarte puține lucruri despre vaccin. Autoritățile nu au oferit până acum nicio informație elocventă despre vaccin. În același timp, nu au oferit nici informații despre posibile efecte secundare la pacienții vaccinați. În acest sens, Avocatul Poporului, în persoana doamnei Renate Weber, cere Ministrului Sănătații informații suplimentare referitoare la vaccinul anti-covid.
În această dimineață, Avocatul Poporului a înaintat mai multe memorii, către STS, Ministerul Sănătății și Comitetul Naţional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, referitoare la campania de vaccinare a populației împotriva COVID-19.
În memoriile trimise se spune că Instituția Avocatul Poporului s-ar fi sesizat din oficiu, încă din noiembrie anul trecut, în legatură cu campania care a fost demarată în 27 decembrie în vederea vaccinării populației împotriva COVID-19.
În documentul trimis se cer date concrete despre cererile de fumizare de materiale și echipamente pentru centrele de vaccinare. Dacă există o metodologie de aplicare a unor intervenții de urgență la pacienții care ar avea alergii severe după vaccinare. Avocatul Poporului cere celor trei instituții informații despre dotarea necesară acordării primului ajutor calificat în situațiile critice de urgență.
Așa cum vă relatam la început, au fost trimise trei memorii, unul dintre ele către STS, instituție care s-a ocupat cu crearea și gestionarea platformei de înscriere a pacienților pentru vaccinarea anti-covid. În memoriul trimis către STS sunt relevate nereguli la platforma creată, și nu numai:
”- dacă au fost remediate disfuncţionalităţile pe platforma realizată de STS https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/
– data de la care înscrierea va fi accesibilă populaţiei din categoria a II a şi a III a;
– modalitatea în care se pot înscrie pe platforma medicii organizaţi ca persoane fizice autorizate;
– data de la care va fi funcţională platforma unică pe care medicii de familie vor putea face programarea la vaccinare pentru pacienţii proprii;
– stadiul de înfiinţare a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare – RENY;
– dacă va exista o linie telefonică unica la nivel naţional pentru persoanele care doresc să se programeze telefonic la vaccinare;
– dacă persoanele ce fac parte din categoriile II şi III se vor putea programa direct pe platforma precizată
– se vor putea programa doar prin intermediul medicilor de familie sau prin celelalte modalităţi prevăzute 1n Anexă la HG nr. 1031/2020 şi 1n Normele din 21 decembrie 2020 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare 1mpotri va CO VID-19.”, se spune în memoriul trimis de Avocatul Poporului.