Detaliile din cazul Caracal, ce ies la iveală la mai bine de jumătate de an de la izbucnirea anchetei, sunt de-a dreptul șocante. Avocatul familiei a spus adevărul despre ce i s-a întâmplat Luizei Melencu. Realitatea cruntă din spatele faptelor lui Gheorghe Dincă ajunge să iasă la lumină, cu ajutorul anchetatorilor. Reamintim că Gheorghe Dincă a fost cel care a solicitat să fie adus pentru noi audieri la sediul DIICOT.
Avocatul lui Gheorghe Dincă, noi dezvăluiri despre Cazul Caracal
Avocatul lui Gheorghe Dincă a dezăvluit ce li s-ar fi întâmplat Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu
Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au stat iarăși față în față cu criminalul de la Caracal. Răspunsurile acestuia la unele întrebări au șocat, mai ales că acesta a confirmat că a abuzat-o pe Luiza. Fata de 18 ani ar fi fost traficată și altor bărbați care veneau în casa ororilor pentru a întreține relații intime cu adolescenta. Bărbatul de 66 de ani a confirmat că a avut complici și le-a oferit procurorilor o listă de nume. Printre aceștia se regăsește și Ștefan Risipițeanu, vecinul lui Dincă din Caracal.
Două persoane ar fi luat-o pe Luiza din locuința fostului mecanic auto, acesta susținând încă o dată, joi, că nu a ucis-o pe adolescentă. Însă, Dincă a confirmat că a abuzat-o pe fată, după care aceasta a fost luată de către alte persoane, fără ca el să accepte acest lucru. De asemenea, avocatul din oficiu al celui suspectat de crimă a făcut afirmații surprinzătoare. Reprezentantul legal a mai anunțat și că dosarul Caracal a fost finalizat și că urmează să ajungă pe masa judecătorilor.
Cine a luat-o pe Luiza Melencu și ce s-a întâmplat cu Alexandra Măceșanu?
„A vrut să arate că este nevinovat cu privire la Luiza și că nu a omorât-o. El susține că Luiza a plecat de la el în viață. A fost luată fără voia lui. În privința Alexandrei își menține declarația. Va fi trimis în judecată pentru ambele fete. Este vorba despre omor simplu, nu omor calificat, pentru că este vorba despre o singură persoană ucisă, dacă nu este vorba despre cruzimi. Trimiterea în judecată se va face repede, nu va trece luna aceasta. Eu zic că dosarul este finalizat.”, a declarat Claudiu Lasoschi, avocatul din oficiu al lui Dincă, potrivit știripesurse.ro.