Avionul doborât în Afganistan ar aparține Statelor Unite ale Americii. Cine ar fi atacat aeronava cu 110 pasageri la bord
Avionul doborât în Afganistan ar aparține Statelor Unite ale Americii, afirmă insurgenții, după ce Ministerul Apărării afgan a precizat că nu este vorba despre o aeronavă afgană. Forţele americane din Kabul au fost contactate de AFP pentru un punct de vedere oficial, însă nu au dorit să ofere nicio informație.
Avionul doborât în Afganistan ar aparține SUA
„Un avion special al ocupanţilor americani s-a prăbuşit în provincia Ghazni”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mudjahid. Acesta a precizat că toți membrii echipajului și-au pierdut viața.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării afgan, Rohullah Ahmadzai, a anunțat că aeronava nu aparținea forțelor afgane, în timp ce forțele americane din Kabul nu au vrut să comenteze incidentul.
Reprezentanţi ai autorităţilor locale au declarat iniţial că un avion Boeing aparţinând Ariana Afghan Airlines s-a prăbuşit în zona Sado Khel a districtului Deh Yak din provincia Ghazni, luni, în jurul orei locale 13:10. Zona incidentului este controlată de talibani.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Ali Sena Saed, a declarat că ministerul nu a înregistrat niciun accident civil de avion. Nici Autoritatea aviaţiei civile nu a putut confirma incidentul.