Avertizare meteo de vreme severă. Ce regiuni vor fi afectate
Furtunile și fenomenele meteo extreme vor pune stăpânire pe o bună parte din România în următoarele ore, potrivit meteorologilor, care au emis o avertizare de tip Cod portocaliu, valabilă pentru estul și centrul țării, și un Cod galben de furtuni pentru centrul și sudul țării. Mai multe detalii, în continuare.
Vremea severă pune stăpânire pe România
Codul portocaliu a intrat în vigoare astăzi, la ora 10:00, și este valabil până la orele 22:00. Vor fi cantități de apă însemnate și instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Regiunile vizate de Codul portocaliu sunt: Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei și în sudul și estul Transilvaniei, în total 15 județe (după cum puteți vedea pe harta inserată în galeria foto a acestui articol).
„Aversele vor avea și caracter torențial, vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30 – 40 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 50 – 70 l/m“, transmite ANM.
În ceea ce privește avetizarea de tip Cod galben, aceasta este valabilă în același interval orar. Zonele vizate sunt: Maramureș, local în Transilvania, Muntenia și sudul Dobrogei, precum și la munte. Sunt așteptate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.
„Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp“, mai spun meteorologii.
Cum va fi vremea în Capitală
Bucureștenii vor avea și ei parte de o zi capricioasă, avertizarea ANM fiind valabilă până la orele 22:00. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantitățile de apă ar putea depăși 10…15 l/mp, vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă va fi de 29…30 de grade Celsius.