Avertismentul RADET pentru milioane de români. Ultima escrocherie privind facturile pentru energia termică

de: Iulia Statie
26 10. 2021

Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice a emis un semnal de alarmă pentru români! Se pare că anumiți infractori și-au îndreptat atenția către facturile de energie termică, așa că toți ar trebui să fie atenți pentru a nu da mulți bani din buzunar degeaba!

O nouă escrocherie. Ce trebuie să știe toți românii

RADET Constanța le-a trimis un avertisment românilor cu privire la persoanele care vor să îi expună la o escrocherie de zile mari. Foarte mulți oameni ar putea să cadă în plasa infractorilor și să ofere bani atunci când nu este nevoie, așa că trebuie să fie atenți la anumite detalii.

Mai exact, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa au explicat că există mai mulți oameni care vin să încaseze bani la domiciliile clienților, însă angajații RADET nu fac așa ceva! Plata se face doar la casierii sau prin sistem bancar.

RADET, avertisment pentru români. Cum ar putea să își piardă banii

Cei care vin la ușile clienților și spun că sunt angajați RADET vor să îi păcălească pe români și să încaseze bani pe nedrept, așa că toți sunt sfătuiți să anunțe imediat autoritățile dacă li se întâmplă așa ceva pentru a nu se confrunta cu diverse probleme din cauza escrocilor.

Plațile pentru RADET Constanța trebuie să fie achitate doar la Casieria din Al. Cutezătorilor nr. 13 sau la casieria din Str. Badea Cârtan nr. 14A. În cele din urmă, românii pot să folosească sistemul bancar pentru a achita sumele de bani, fără a cădea în plasa persoanelor care le bat la ușă.

„Atenție: RADET Constanța nu trimite angajați cu chitanțier care să facă încasări la domiciliul dvs.! Pentru evitarea fraudelor, vă rugăm să efectuați plățile numai în condițiile prezentate mai sus.”, a precizat RADET Constanța.

Înșelătorii în România. Cum pot să se ferească multe persoane de probleme

Românii pot să devină ușor victimele infractorilor de pe internet, așa că, recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că au fost mai multe e-mail-uri trimise de pe o adresă care nu aparține instituției. Oamenii nu trebuie să deschidă sub nicio formă aceste mesaje.

„Emailuri false în numele ANAF! Nu deschideți emailurile provenite de la info@anaf.ro!”, a anunțat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Persoanelor juridice, dar și celor fizice, care recepţionează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanțe în evidența fiscală, le recomandăm să nu deschidă mesajele și nici atașamentele acestora.”, au mai precizat cei de la ANAF.