Avertisment pentru românii cu centrale termice. Unde nu ai voie să le montezi

de: Andrei Simion
11 02. 2020

Indiferent de condițiile de afară, specialiștii spun că o centrală termică este binevenită, oricând, indiferent dacă stăm la bloc sau la casă. Important, atunci când vrem să ne montăm o astfel de centrală, este locația în care vrem să o montăm.

Avertisment pentru românii cu centrale termice

În România, dacă nu știați, există reglementări stricte in ceea ce priveste montarea centralelor termice, indiferent că vorbim de cele de apartament sau în cazul în care locuim la casă, pe pământ.

Așadar, ceea ce trebuie să știți, dacă vorbim de centralele de apartament,că nu avem voie să instalăm o centrală termică cu meșteri sau instalatori care se pricep și au mai făcut asta, ci doar cu o firmă care este autorizată ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) pentru montajul centralelor termice.

Mai departe, dacă nu știm datele tehnice,apelăm la aceeeași firmă omologată, deoarece centralele termice sunt de două feluri, și este foarte important să știm ce fel de centrală avem nevoie, în funcție de locuință, avem centrale termice cu tiraj natural și centrale termice cu tiraj forțat.

Astfel că, dacă avem montate centrale termice cu ftiraj natural, avem următoarele condiții de montaj:

• Trebuie să aibă un volum interior minim, care a fost stabilit prin lege;
• Trebuie să asigure și pătrunderea aerului proaspăt care este necesar arderii – priză de aer proaspăt trebuie să fie neobturabilă și făcută în peretele exterior al încăperii. Dimensiunea minimă a prizei trebuie să fie de 6 centimetri pătrați pentru fiecare kilowatt. Cu toate acestea, nu trebuie să fie mai mică de 100 de centimetri pătrați. Priză de aer trebuie montată în partea inferioară a peretelui, la maximum 10 centimetri de la pardoseală;
• Trebuie să aibă un sistem propriu de ventilație naturală sau mecanică;
• Trebuie să aibă prevăzute suprafețe vitrate (antiexplozie) – cum sunt golurile din zidărie – ferestre, luminatoare etc. Pentru construcțiile din beton, acestea trebuie să aibă cel puțîn 0,03 mp/mc volum încăpere. Pentru locuințele din cărămidă, această valoare crește la 0,05 mp/mc;
• Trebuie să permită evacuarea totală a gazelor de ardere – care se va face în exterior, deasupra acoperișului clădirii, printr-un coș individual și cu respectarea normelor specifice din domeniu. Gazele de ardere nu pot fi eliminate prin simplă traversare a unui perete;
• Trebuie să permită un spațiu de acces de minimum 0,4 metri în jurul aparatului și acces permanent liber asupra părții frontale.

În cazul centralelor termice cu tiraj forțat trebuie să ținem cont de anumiți parametri, după cum urmează:

În cazul în care locuiești într-un apartament de bloc, instalarea unei astfel de centrale este obligatorie și trebuie să respecte următoarele reguli:
• Aspirația aerului și evacuarea gazelor se va face direct din și către exterior, prin simpla traversare a unui perete;
• Încăperea unde este montată centrala trebuie să aibă o suprafață vitrată (antiexplozie) de minimum 0,03 mp/mc volum încăpere pentru construcții din beton și 0,05 mp/mc pentru cele din cărămidă;
• În cazul unei centrale cu tiraj forțat nu este nevoie de o priză de aer proaspăt;
• Și în cazul centralelor cu tiraj forțat se va lasă un spațiu de minimum 0,4 m în jurul dispozitivului și acces liber permanent la partea frontală a aparatului;
• Aspirația și evacuarea gazelor de ardere se pot realiza printr-un kit coaxial, dar și separat, prin racorduri din și în afară clădirii.

Unde nu ai voie să le montezi

Acum că am aflat care sunt condițiile pentru montarea acestora, să trecem și la partea negativă a lucrurilor și să vă spunem unde nu trebuie instalate, sau mai exact unde nu aveți voie să instalați o centrală termică:

• Într-un dormitor sau o cameră de zi;
• Într-un balcon deschis sau în orice spațiu care prezintă pericol de condens sau îngheț;
• Dacă centrala va fi montată într-o școală sau grădiniță, această nu va fi instalată sub o sală de curs;
• Dacă centrala urmează să fie instalată într-un spital, este interzisă montarea acesteia sub săli de operație, saloane sau săli de consultație;
• O centrală nu poate fi montată sub o sala de spectacole;
• Nu poți monta o centrală într-un loc unde va bloca o cale de evacuare a persoanelor în caz de incendii sau alte evenimente neplăcute;
• O centrală nu va fi montată într-o cameră unde se produce mult praf sau în încăperi cu un grad ridicat de umiditate;
• O centrală nu se va monta pe pereți realizați din materiale combustibile (ex. lemnul);
• Este interzisă instalarea unei centrale într-o încăpere unde sunt depozitate materiale inflamabile sau explozive;
• Dacă centrala termică funcționează pe bază de GPL (propan sau butan), aceasta nu va fi montată la subsolul unei clădiri. Este permisă, în schimb, montarea centralelor în demisoluri, însă doar în cazul în care încăperea este prevăzută cu o instalație de detectare a scurgerilor de gaz. În plus, trebuie să existe și o electrovalvă automată de închidere a alimentării cu combustibil, care va fi amplasată în exteriorul încăperii în care se află cetrala;
• Dacă centrala are camera de ardere deschisă sau tiraj natural, nu poate fi montată în baie;
• O centrală nu se montează într-o încăpere unde există posibilitatea de poluare a aerului – frizerii, tipografii, curatatorii chimice etc.

Așadar, instalarea unei centrale termice nu este tocmai simplă și trebuie să respecte o serie de reglementări stricte, care te pun la adăpost de primejdie. Iar prima și cea mai importantă regulă este să apelezi întotdeauna la firme autorizare în montarea instalațiilor termice.