Avertisment de la medici: virusul periculos care se răspândește în România
Medicii trag un semnal de alarmă referitor la un nou virus care se răspândește în România. Din ianuarie și până acum, patru persoane s-au îmbolnăvit.
În România se răspândește alarmant de repede un virus hepatic, atrag atenția medicii. Este vorba de hepatita de tip E, un virus care se poate instala foarte ușor atunci când nu sunt respectate regulile igienico-sanitare de bază.
De asemenea, virusul hepatic își face apariția și atunci când e consumată carne de porc neprocesată termic.
Ce trebuie să faci să te ferești de hepatita E
Organizația Mondială a Sănătăţii susține că ne putem feri de virusul hepatic dacă respectăm anumite reguli. Boala se poate instala mai ușor în cazul femeilor însărcinate, dar toate persoanele trebuie să știe cum trebuie să se ferească.
Virusul a fost semnalat deja în regiunea Moldovei.
„România a dovedit în ultimii ani că ştie ce face şi face bine. Atât gastroenterologii, cât şi infecţioniştii au lucrat zi de zi, şi-au făcut treaba. Ca dovadă, aveţi acum în faţa dumneavoastră un program naţional de combatere şi control al hepatitelor virale. Nu vorbim numai despre hepatita B şi hepatita C, vorbim şi despre noul virus care a apărut în România, virusul hepatitic E, şi care dă forme severe de boală. Este pentru prima dată când în afară de Programul HIV există un program naţional care are finanţarea la vedere. Progresele sunt foarte mari. (…) Acest program dă posibilitatea oricărui pacient, oricărei persoane din România să se diagnosticheze şi să se trateze dacă, Doamne fereşte, are o problemă cu aceste virusuri. (…) Vaccinarea anti B trebuie făcută la toată lumea. Trebuie să terminăm cu prosteala asta că vaccinurile nu sunt bune, că fac rău. (…) La utilizatorii de droguri, peste 90% sunt infectaţi cu virus hepatitic C, peste 40% sunt infectaţi şi cu B şi cam 35% sunt infectaţi şi cu HIV”.
Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul Matei Balș
Un semnal de alarmă a fost tras și de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care insistă că autoritățile fac tot posibilul să prevină eventualele consecințe negative.
„Scopul este de a minimiza amploarea hepatitei virale prin reducerea transmiterii, reducerea morbidității și mortalității, asigură accesul la serviciul de prevenție, testare, îngrijire și tratament”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății
Potrivit celor mai recente date, în Europa sunt 4,7 milioane de oameni infectaţi cu hepatita B şi 3,9 milioane cu virusul hepatitei C. La nivel național, în România, ar fi aproximativ 800.000 de persoane cu hepatită cronică B, iar 600.000 sunt diagnosticate cu hepatită cronică C.